La Vie en Rose. Secretul unui multiplu campion național Reportaj
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1387 Vizualizări

La Vie en Rose. Secretul unui multiplu campion național

 

Așa ceva nu vezi în fiecare zi. O astfel de fotografie care reflectă o relație de prietenie bazată pe încredere, iubire și complicitate nu ne este dat să vedem în fiecare zi. Nu te lăsa indus în eroare de culoarea roz care abundă în imagine, pentru că dincolo de ea stau două forțe: o femeie născută în zodia Taur, stabilă din fire, cu picioarele pe pământ, greu de abordat, căreia îi plac atât de mult dificultățile încât ajunge să și le provoace singură, doar pentru a avea satisfacția de a le învinge. Cu statura lui impresionantă, cu voinţă, docilitate, nărăvaș uneori, calul a impresionat dintotdeauna omul, și a impus respect. Este simbol de curaj, graţie şi viteză, considerat ca fiind cel mai fidel companion necuvântător al omului.

madalina 3

În fotografia alăturată este Mădălina Henteș, cunoscut antrenor și sportiv la clubul Hipic Romsilva Tîrgu Mureș, multiplu campion național, prima femeie din România care a câștigat locul 2 la un concurs internațional de probă completa CCI cu steeple chase, prima reprezentantă a sexului frumos care a reușit această performanță. Practică sportul ecvestru încă de la vârsta de 15 ani, vârsta la care a început cursuri de inițiere în domeniu.

A învăța, un proces continuu

Mădălina a știut de mic copil să facă diferența între a învăța și a acumula informații. Una e să tocești din carte, și alta să înveți din viață. Învăţătura este un proces fără început și fără sfârşit, este urcuşul greu pe un munte, o expediţie curajoasă şi de durată, în care ai nevoie de multă ambiție să urci și să tot urci. Omul care nu ştie ce este învăţătura nu ştie nici care este sensul lui în viaţă, deoarece prin învăţătură putem să ne apreciem şi să ne alegem cel mai bun drum în viaţă.

Potrivit celor povestite de Mădălina Henteș, a început cursurile de inițiere la un club de echitație, pe vremea pe când era de-abia o boboacă la liceul Alexandru Papiu Ilarian, cu promisiuni părinților că-și va împărți timpul între școală și antrenamente, condiție impusă de familie. Și de aici a început totul. Pasionată de ceea ce face, pierzând complet noţiunea timpului în orele în care se antrena, Mădălina a început să urce pe scara succesului. Curioasă și perseverentă, a  dovedit că învățătura este o artă, un dar pe care ţi-l faci tu însuţi și prin care evoluezi. A avut numeroase participări la competiții sportive naționale și internaționale, iar debutul competițional a fost în 1996, când a participat la o etapă zonală la Bontida, lângă Cluj, unde s-a clasat pe locul 4 la o proba de juniori, loc „care la acea vreme mi s-a părut cea mai mare realizare personală”.

În anul 2007 ajunge vicecampioană națională; a obținut locul 1 la campionatele balcanice la categoria novici (cai tineri) în 2010; un titlu de campion național la 1* cu calul Yavrum, în anul 2011  ; campioană și Vice campioană națională la 1*, în 2011 ; Cupa României la concurs complet, în 2011; loc 1 un loc 2 și un loc 3 la concursul internațional de probă completă de la Sighișoara în 2012; alte 4 concursuri cupa Romsilva la proba completă câștigate.

Simbioză între campioni

Și poate toate aceste enumerări de titluri de campion pălesc în fața Mădălinei Henteș, ca om. De apreciat este în primul rând atitudinea față de calul cu care concurează, felul în care îl simte, îl descoperă, știe ce trebuie făcut și, mai ales, ce nu trebuie făcut, ca într-un dans în care scopul principal este dorința  partenerului să mai danseze cu tine. Baza este conexiunea.

madalina 2

Calul are zece calități înnăscute, învață foarte repede, are memoria și reacția cea mai bună, este o ființă ierarhică, comunică prin limbajul trupului. Fără încredere nici o relație nu poate fi armonizată, iar comunicarea este harta care construieșie drumul către construirea unei relații sănătoase. Caii se simt în siguranţă atunci când regulile rămân aceleaşi şi ştiu la ce să se aştepte. Dacă se stabilesc limite şi reguli corespunzătoare, calul va fi un partener dispus să răspundă de fiecare dată cu promptitudine. Răbdarea, încrederea şi siguranţa sunt câteva dintre sentimentele care trebuie să stea la baza relaţiei dintre călăreţ şi calul său şi doar reciprocitatea acestora poate garanta că cei doi vor deveni un tot unitar. ”Între un cuplu care participă la proba completa e un fel de simbioză, călărețul trebuie să ajute calul și invers, o relație ce se creează în timp , bazată pe încredere , răbdare și muncă, trecând împreună peste obstacole, în primul rând psihologice. Calul trebuie să aibă încredere în tine să poată aborda obstacole de cross care în mod normal i s-ar părea înspăimântătoare, pentru el sunt probleme cu care nu s-a mai confruntat până atunci”.

Investiție în frumos

Mândri și frumoși, caii trebuie îngrijiți așa cum se cuvine. Întreținerea unui cal costă 900 lei/lună la care se adaugă potcovitul, suplimente alimentare, îngrijirea și igiena calului, deoarece nu este vorba doar de îndepărtarea mizeriei, ci și un “ritual” zilnic întărește încrederea și legătura dintre îngrijitor și animal, curățirea boxei, harnașamente, tariful antrenorului care se ocupă de sportiv și de cal, vaccinuri și eventuale tratamente veterinare.

Cine e Bogdan?

Revenind la fotografie, alături de campionul Henteș se află Bogdan, fiul multiplului campion mondial, Carnaval.Bogdan are 5 ani, iar de la trei ani și jumătate este pe mâna Mădălinei, de unde nu are cum să iasă altfel, decât campion. ” Are un stil foarte lipicios și un dar să-ți intre pe sub piele …n-ai cum să nu te îndrăgostești de el. Dacă îi dai ceva bun, un morcov un cub de zahăr sau un măr, te consideră cornul abundenței și nu se lasă până nu te verifică peste tot, dacă nu cumva mai ai ceva dosit, pe undeva, ceva bun. Îl preocupă foarte mult telefoanele, probabil se simte neglijat în fața lor,  atenția nemaifiind îndreptată spre el . Mi-a și furat din buzunar telefonul, dar prea mare lucru nu a mai rămas din el. În schimb, la antrenamente e foarte serios și își dă toată silința” ne povestește Mădălina.

cal telefon

Caii sunt animale temperamentale, a căror voinţă de fier nu poate fi modelată după placul călăreţului, decât cu multă stăpânire de sine. Capacitatea de auto-disciplinare şi de concentrare a atenţiei acolo unde este nevoie, este una din calitățile cu care se poate înfiripa o prietenie între cei doi.

Cal de sport românesc

Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cai cu „sânge fierbinte” cu viteză și rezistență la oboseală, cu „sânge rece”, cai folosiți pentru munca grea și cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având ca scop creearea unor anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități. Bogdan este un cal de sport românesc, care e în principal încrucișarea între pur sânge englez și arab, o rasă creată în urma unui întemeiat efort național de a produce un cal destinat sportului ecvestru care cuprinde discipline ca sărituri peste obstacole, dresaj, proba completă de călărie, dar care să poată fi în același timp și un cal de șa (cal de călărie utilitar), adaptat condițiilor de mediu și cerințelor călăreților din România.

De ce roz…

În plan fizic, când mângâiem un animal, corpul nostru secretă endorfine care reduc starea de stres. Un studiu realizat în 2010 a demonstrat că acest animal domestic are o memorie foarte bună, reţine oamenii care s-au purtat bine cu el şi îi consideră prieteni pe viaţă, ţine minte locurile în care a mai fost şi devine nervos dacă aceastea îi trezesc amintiri neplăcute.

Potrivit specialiștilor, rozul este o culoare care îl face pe cel care îl poartă să iubească lumea, fiind deci culoarea dragostei și totodată cea mai romantică și afectivă culoare. Totodata, rozul este și culoarea sexualității. Este dealtfel și simbolul unei iubiri în tăcere, are rolul de a calma și de a îmbuna sentimentele.

Prin rezultatele obținute, Mădălina Henteș renunță la o părticică din ea și lipește creației lumești, exact ceea ce-i lipsește: optimismul. Credinţă în succesul personal.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE