Bre! Cocomârlă sau come se zice

Limba românească e din ce în ce mai zdrențuită de o serie de italienisme imbecile aduse de analfabeții care lucrează peste graniță. Frecangii de vorbe. Cocomârle. Oameni mărunți, dar cu părul uns cu briantină, ca un fel de coafură de sărbătoare pentru lumea bună. După o scurtă ședere în altă țară unde se duc să lucre ca să câștige niște bani pentru viloaie și plasmă, se întorc în vacanță, acasă, ”în sistemul ăsta de doi bani” (am încheiat citatul), și se împăunează și încalecă ca proștii ridicola coloană a verbului rostit viclean, în altă limbă, îmbibat de resturile unui sens descompus. Exact ca și fostul fotbalist român,  Răducioiu, care dupa 3 luni petrecute în Italia, la primul interviu în limba româna, vorbind numai dulceață și candoare, și-a pierdut direcția, DEX-ul, firul poveștii, stima de sine și tot respectul neamului românesc, născut sub răsuflarea caldă din palma lui Eminescu și magia arcușului lui Enescu.

Comparativ cu alte limbi străine, limba română este fascinantă, complexă și frumoasă. Este limba care ne ajută să ne exprimăm cele mai adânci emoții, cele mai firești gânduri și să existăm. Oricine e plecat înafara țării pentru o mai lungă perioadă de timp, e posibil să capete dialectul acelui popor, să se lipească de accentul lor, dar limba maternă nu se uită niciodată. Cei care nu își mai găsesc cuvintele, chiar și pentru noțiuni simple, sunt cei care dau în boala Alzeihmer.

Pe 31 august este celebrată limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, chat-uită, îmbogăţită sau sărăcită, cultivată sau zdrențuită, în numele celor 28 de milioane de vorbitori de limba română din toată lumea. În ceea ce privesc snobii, da, prefer să-mi feresc privirea din raza unui zâmbet unsuros afişat prin parbrizul unui cabrio, pentru a mi-o întoarce cuprinsă de extaz către zâmbetul ce dă cu tifla vieţii, al omului de la țară. Ăla, cu coasa-n spinare, bietu ‘. Care știe să parlare românește.