Cadru legal pentru neutralizarea subproduselor de origine animală Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 349 Vizualizări

Cadru legal pentru neutralizarea subproduselor de origine animală

111Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri, 24 august, o ordonanţă privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deșeurilor de origine animală.

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului, actul normativ stabileşte cadrul legal de organizare şi desfăşurare a activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală, sub aspectele referitoare la sistemul de colectare, transport şi eliminare a acestora.

Ordonanţa reglementează situaţiile şi procedurile specifice de neutralizare a deşeurilor de origine animală, precum şi autorităţile responsabile în fiecare din cazuri, după cum urmează:

– În cazul epizootiilor, autorităţile competente pot dispune incinerarea şi/sau îngroparea la faţa locului a subproduselor de origine animală, în vederea ţinerii sub control şi a limitării extinderii bolilor;

În cazul focarelor de epizootii, considerată situaţie de urgență, prefectul coordonează la nivelul judeţelor toate activităţile de ecarisare;

– Neutralizarea deșeurilor de origine animală este operată în unităţi autorizate şi aprobate sanitar-veterinar şi de mediu;

– Responsabilitatea bunei desfășurări a activității de neutralizare a cadavrelor provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale revine consiliului județean, acesta având obligația de a asigura, contractual si în condițiile legii, realizarea activității de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată;

– Crescătorii individuali de animale care își desfășoară activitatea în exploatații nonprofesionale au obligația să anunțe consiliul local în maximum 24 de ore asupra morții animalelor deținute;

– Permiterea, în localitățile izolate, a îngropării cadavrelor de animale în locuri special amenajate pe baza autorizării sanitare veterinare şi a autorităților privind protecția mediului, amenajarea acestor locuri revenind consiliilor locale.

Normele metodologice de aplicare a ordonanţei vor fi stabilite printr-o Hotărâre de Guvern, care va stabili organizarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală şi procedura asigurării din bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale a resurselor financiare necesare realizării activităţii de neutralizare a deşeurilor animale de către Consiliile Județene și Consiliul General al Municipiul Bucureşti, prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale ale judeţelor. „Categoriile de subproduse de origine animală provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale pentru a căror neutralizare se acordă sprijin financiar, precum si cheltuielile eligibile, cuantumul sprijinului financiar si modul de acordare a acestuia, autoritățile abilitate sa verifice respectarea condiţiilor de neutralizare din ordonanţa de guvern, contravențiile și sancțiunile”, se arată în comunicat.

Ordonanța a fost adoptată în condițiile în care, la începutul anului, Comisia Europeană a recomandat ca ”autoritățile române să identifice, cât mai repede posibil, un Plan de acțiune pentru un sistem adaptat condițiilor din România și viabil din punct de vedere financiar și al rentabilității”, astfel încât să se evite deschiderea acțiunii de infrigement împotriva României, cu repercusiuni asupra producătorilor români care vor fi penalizați prin interzicerea accesului la piața europeană.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE