Peste 60 de bicicliști la primul breakfast în intersecție Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 808 Vizualizări

Peste 60 de bicicliști la primul breakfast în intersecție

 

Peste 60 de bicicliști au luat micul dejun la intersecția străzii Belșugului cu strada Libertății, în ziua de 2 septembrie.

O acțiune inedită organizată de Fundația Comunitară Mureș și Critical Mass mureșenii, provoacă mureșenii care se deplasează la locul de muncă pe bicicletă, să renunțe la banala cafea băută acasă, în favoarea uneia consumate în alt colț al orașului. Desfășurat în perioada 2 Septembrie – 9 Septembrie, Breakfast 4 Bikers invită bicicliștii la un mic dejun în Tîrgu Mureș, timp de 6 zile în diferite intersecții.

”Am aflat despre eveniment de pe pagina de facebook și mi se pare o idee foarte interesantă. În fiecare zi mă duc la lucru cu bicicleta, nu puteam să lipsesc de la un croissant și o cafea cu cei care împart aceeași plăcere” ne spune Katalin Velicsek.

DSC_0564
Organizatorii acestui eveniment doresc să răsplătească bicicliștii care pedalează pentru a se deplasa la muncă, invitându-i la o cafea fierbinte, un croissant și dulciuri. POtrivit celor declarate de Gal Sandor, director executiv Fundația Comunitară Mureș, numărul celor prezenți a fost neașteptat de mare, dublu față de cât estimau ei.

”Ideea ca într-o dimineață răcoroasă, să te trezești și să mergi spre locul de muncă pe bicicletă, după ce ai băut o cafea și ai luat o gustare cu alți bicicliști, este minunată” ne spune Katalin Bende.

Problema cu traficul, în special odată cu începerea noului an școlar, nu mai este o noutate, în sensul că este foarte aglomerat, în special la orele de vârf. Statul în mașină la semafor sau în ambuteiaje înseamnă timp pierdut și, chiar dacă viteza de deplasare este mai mică decât cea a unei mașini,  mersul cu bicicleta înseamnă să ajungi la destinație mai repede, deoarece nu sunt perioade de staționare și nici perioade în care se circulă bară la bară. De asemenea, nu vei mai pierde timp cu găsirea unui loc de parcare, sau cu deplasarea de la mașină la clădire și înapoi.

Cu o tradiție de peste 20 de ani, Brutăria Eldi s-a alăturat campaniei cu un scop bine definit.

”Firma Eldi s-a alăturat campaniei Breakfast 4 Bikers, pentru binele comunității. Tinerii de la Critical Mass au foarte multe activități care pun orașul în mișcare, dar mai puțini susținători. Am solicitat Primăriei Târgu Mureș să amplaseze în fața magazinelor Eldi, în loc de 2 parcări de mașină, 10 locuri pentru bicicliști. Iar acestea să fie folosite de oricine are drum în zona respectivă și trebuie să-și rezolve anumite probleme, să-și poată lăsa bicicleta într-un loc sigur, unde putem asigura camere externe, Kabai Csaba, reprezentant marketing Brutăria Eldi.

Pentru poliţiştii mureşeni este o ocazie în plus de a prezenta acestor participanţi la trafic, sfaturi utile în vederea evitării implicării lor în evenimente rutiere neplăcute. Ei încurajează mişcarea în aer liber, mersul cu bicicleta, dar mai presus de toate recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier să fie prevăzători, să adopte un comportament preventiv, atunci când se află pe stradă, să denote responsabilitate.

În ziua de 5 septembrie, punctul de întâlnire va fi la intersecția str. Tudor Vladimirescu- str. Budai N. Antal, în ziua de 6 septembrie str. B-dul 1 Dec.1918- str. Ștefan cel Mare, în 7 septembrie P-ța Mărășești- P-ța Republicii, în ziua de 8 septembrie str. Gheorghe Doja-B-dul 1848, în ziua de 9 septembrie P-ța Matei Corvin- str. Călărașilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE