In memoriam. Bisericuța din Sânmărghita. 3D nu salvează istoria

Bisericuța veche de lemn din satul Sânmărghita, comuna Sânpaul, a ars… În totalitate.

Citeam deunăzi că statul prin guvernul efemer de azi consideră drept prioritară alocarea a zeci de milioane de euro, dacă nu spre sută, pentru refacerea și dotarea ultraperformantă parcului de mașini de intervenție ISU. Oare din aceeași pricină nici pompierii din trecut nu apucau să stingă focul mistuitor de credință?!

Arhiepiscopia ca instituție, deși nimic nu există fără capul ei, și chiar Mitropolia noastră nu a zis încă nimic. Nu am auzit la alte disparții triste de acest gen de rugăciuni pentru preoții care au slujit acolo și au păstrat așa vie ortodoxia, alături de fraților lor greco-catolici. Sau vreun gând întru amintirea celor ce au ridicat-o și îngrijit-o trei veacuri. Toți erau prinși cu festivaluri și sărbătorile comunelor – satelor – orașelor, unde preoțimea nu lipsește. Sigur au fost clasic hirotoniți preoți în noile biserici faine – model catedrală ale zilelor noastre.

Știu puțin mai multe ca media românilor despre superbele și unicele bisericuțe de lemn din Mureș pentru că alături de echipa Zi de Zi am lăsat și noi un mic semn semnal al situației acestora într-un album aniversar Centenarul, despre cetățile săsești, sinagogile evreiești, castele nobiliare maghiare. Și mai ales despre bisericuțele noastre unicat. Erau 77 atunci… Albumul a ajuns în 5.500 de biblioteci. Când i-am arătat albumul președintelui AORDA, arhitectul Șerban Țigănaș, în biroul său de la Cluj, mucalit, profesorul mi-a arătat un alt tip de lucrare. Mai frumoasă și mai voluminoasă, primită de la arhiepiscopul Andreicuț, mândru de cele noi ridicate după 1990 în noua mitropolie. Biserici. Noi. Câți nu uită că istoria se repetă?!

Nu-i văd retrași de pe stadioane, din cluburi-discoteci, de la festivaluri, de la manifestările pubice că așa se scriu acum legile, cu ISU noul și hulitul zeu al focului ce de multe ori nu poate face decât statistică precum la Colectiv. Suflete. Sau genera constatări tardive ale ireparabilului ale trupului ființei noastre naționale. Hai să nu fim ipocriți că nu prea avem multe cu ce ne lăuda noi românii ardeleni aici acasă dacă nu punem pe podium bisericuțele vechi de lemn… Nu-s ca fiecare nouă generație de lideri publici pentru mutarea bugetelor unilateral, dar parcă prea mulți bărbați în toată firea sunt apărători-păzitori a ceva în țara asta, și sigur nu la armată mă refer. Dar parcă totul e în suma bugetelor alocate pentru megatehnologii și superutilaje și aparatură. La Sânmărghita a lipsit Apa și au lipsit oamenii. Și grija față de străbuni. Că viitorul…

Costumul popular este, să recunoaștem, într-un reviriment spectaculos. Ziua iei. Și dacă țesătura, lucrătura pot fi reinventate, nu prea văd cum am reface bisericuțe vechi de lemn la imprimante gigant 3D. Mai trebui și gramul de suflet.

Nu-i prilej de dojeneală înspre prefecții, șefii de CJ, parlamentari, primari de Mureș. Și ei sunt ca și poporul. Dar dacă nu ne cunoaștem istoria, să nu ne mire repetarea greșelilor. La noi nu trebuie să vină ISIS precum în tragicele evenimente de la Palmyrra din Siria, distrugerea unei capodopere a lumii antice. Cu nepăsare și aproape de o inconștiență vecină cu prostia lăsăm mistuirii de tot felul a unicelor semne materiale că am trăit în afara orașelor de azi. Dar parcă niciunul…

Aurelian GRAMA

P.S. Și totuși optimist fiind că tot începe fiica mea școala la una ctitorită acum trei secole la Cluj de un ierarh iubitor de carte, trebuie să apreciem echipele de arhitecți-constructori-istorici care au reconstituit o parte din bisericuțele din nordul Olteniei și sudul Transilvaniei, fapte consemnate de Humanitas într-o minunată carte mărturie. Nestematele strălucesc oricât de orbi am vrea să fim.

P.P.S. Rândurile de față sunt un neînsemnat fapt cotidian valabil și aplicabil și celorlalte civilizații care au construit Transilvania de azi – unguri, sași, șvabi, armeni, țigani, evrei…