Home / Slider / Liviu Man, mureșeanul care a ”alergat” Alpii

Liviu Man, mureșeanul care a ”alergat” Alpii

Distribuie

1Ultra Trail du Mont Blanc este cea mai prestigioasă și cea mai râvnită competiție de alergare montană (pe potecă), din Europa. Pentru a accede la ea, competitorii trebuie să dovedească experiența similară, respectiv să fi alergat în ultimii doi ani cel puțin un Ultra-maraton, dintre cele acreditate, având peste 100 de kilometri. Singurul mureșean participant la această competiție extremă este Liviu Man, care a terminat cursa CCC (Courmayeur – Champeaux – Chamonix) pe o onorantă poziție 621 din cei 1.386 de concurenți care au ajuns la finish, respectiv din cei 2.129 de concurenți care au luat startul.

Evenimentul a cuprins patru curse competitive care au adus la start peste 7.500 de alergători din toate colțurile lumii, 87 de țări fiind reprezentate. ”Am participat la una din cursele mai scurte – cea lungă are 170 de kilometri – care are 101 kilometri și 6.100 metri diferență de nivel pozitivă. Cursa, numită pe scurt CCC (Courmayeur – Champeaux – Chamonix), pornește din Courmayeur, Italia, și înconjoară spre est masivul Mont Blanc, trecând peste munți, prin Grand Col Ferret, 2536 metri, în Elveția, spre cocheta stațiune Champeaux Lac. De aici traseul se îndeaptă spre Chamonix, Franța, traversând trei creste montane pentru a ajunge la final”, a declarat Liviu Man, alergătorul mureșean participant la această celebră cursă.

2

Momente dificile dar frumoase

O astfel de cursă extremă vine și cu momente mai dificile pe care doar un om cu nervi de oțel și pregătire fizică puternică le poate trece. ”La kilometrul 42, după terminarea unui maraton normal simțeam că mă dor toți mușchii, că mi-am epuizat aproape toate resursele. Pentru a continua, mi-am spus: dacă simți că nu te mai țin picioarele, aleargă cu sufletul, uită tot, nu te doare nimic, ești la startul unui nou maraton (la care ai deja experiență J), iar pe urmă nu îți mai rămân decât 17 km, o nimic toată! De la kilometrul 55 până la kilometrul 93 am alergat în noapte, la lumina lanternei, prin întunericul pădurilor elvețiene. Din fericire, pentru siguranța, noastră, animale sălbatice nu prea mai există în pădurile lor”, a explicat Liviu Man.

Finalul cursei nu a fost cea mai ușoară experiență pentru maratonistul tîrgumureșean, însă, cu toate provocările fizice și psihice a ajuns la final cu bine. ”La kilometrul 85, începea ultima urcare majoră, 900 de metri diferență de nivel, de la 1200 metri la 2.100 metri altitudine. La fiecare pas simțeam că îmi ard mușchii, că plămânii nu se mai alimentează suficient cu aer, că am ajuns la un grad major de epuizare. Mi-am propus să mă concentrez doar pe următorul pas, iar apoi pe următorul din nou și tot așa m-am văzut în vârf. Urma coborârea. 1.100 de metri diferență până la finish, cu mușchii epuizați, coborârea părea mai grea decât urcarea. La fiecare pas simțeam că mă înțeapă genunchii, că mușchii nu mă mai ajută, că sunt aproape de colaps. Poteca era aici plină de pietre mari, neregulate, care făceau și mai greu traseul, existând riscul de a călca greșit, de a te accidenta. Cu 2 kilometri înainte de linia de sosire, am intrat în Chamonix unde o mulțime de spectatori ne încurajau cu entuziasm. Am simțit că am din nou energie si am alergat ultimii 2 kilometri la o viteză de 12 km/oră, viteză cu care alerg doar distanțele scurte, când sunt odihnit. Adrenalina de final își făcea efectul”, a mai explicat Liviu Man.

3

Cursă plină de amintiri plăcute

Una dintre părțile frumoase ale experienței maratonistice a fost organizarea exemplară la care au contribuit peste 2.000 de voluntari, dintre care mulți pensionari, peste 70 de ani, persoane care în acest fel au satisfacția de a fi integrate social. ”A fost o atmosferă senzațională în localitățile parcurse de traseu, unde localnicii ne așteptau la porți, unii cu ceai, alții cu apă, cafea, fructe, cu furtunul de apă pentru răcorire, oferite din inimă împreună cu încurajările permanente ale concurenților. Parcursul de noapte cu sunetul tălăngilor ciredelor de vaci aflate în libertate la păscut, mirosul ierbii reci si umede de rouă, stelele și luna văzute toate din vârful munților, toate acestea te făceau să uiți de oboseală. Imaginea satelor iluminate, văzute din vârf de munte, noaptea în timpul traversării crestelor. Solidaritatea concurenților dispuși oricând să se ajute reciproc și să se încurajeze la greu”, a mai spus sportivul mureșean. ”Vreau să mulțumesc în mod special soției, Monica, pentru sprijin și ajutor în punctele de alimentare, prietenilor și colegilor care mi-au trimis mesaje de încurajare și al căror suport moral am simțit cu adevărat că a contat”, a încheiat Liviu Man.

4

Motivația

”Prinși de vârtejul vieții ne îndepărtăm de adevăratele valori, de prietenie, solidaritate, apropiere de natură, simplitate. În alergare am regăsit aceste lucruri, am simțit bucuria împlinirii unor lucruri simple, a unor obiective clare. Ori de câte ori am ieșit la o alergare, lungă sau scurtă, m-am întors mai bine dispus decât am plecat. Nu în ultimul rând emoțiile și trăirile intense din timpul unei curse o fac, în ciuda greutății fizice, să fie o amintire plăcută, o experiență de repetat. Iar faptul că prin aceste participări ofer în primul rând copiilor mei, familiei  mele și nu numai lor, un exemplu pozitiv, un model de viață sportivă, aproape de natură și de valorile umanității, mă fac să am încredere că sunt pe direcția bună și să continui să mă antrenez și să concurez. De fapt, cele mai multe lucruri frumoase, amintiri memorabile le avem atunci când ieșim din zona noastră de confort”, a declarat Liviu Man.

Ionel ALBU

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.