Home / Sanatate / „Diabforum”, locul în care se caută soluții pentru problemele generate de diabet

„Diabforum”, locul în care se caută soluții pentru problemele generate de diabet

Distribuie

Specialiști diabetologi, oftalmologi, nefrologi, ginecologi, chirurgi, dermatologi, neurologi, psihiatri, cardiologi, nutriţioniști și psihologi se află, în zilele de 9 și 10 septembrie, la Târgu-Mureș, la forumul pacienţilor cu diabet „Diabforum”, cu prilejul aniversării a zece ani de activitate în folosul copiilor cu diabet insulinodependent a Asociaţiei Copiilor si Tinerilor Diabetici (ASCOTID) Mureș.

Manifestarea științifică de la Târgu-Mureș este organizată de ASCOTID Mureș, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş şi Colegiul Medicilor Mureş. Preşedintele ASCOTID Mureş, Rodica Molnar, a afirmat vineri, 9 septembrie, în cadrul ceremoniei de deschidere a manifestării, că ASCOTID Mureș s-a înfiinţat în urmă cu un deceniu cu scopul de a veni în sprijinul copiilor diagnosticaţi cu diabet zaharat precum şi a familiilor acestora. Manifestarea nu și-a propus să rezolve problemele din sistemul de sănătate din România, ci să fie un schimb de experienţă între pacienţi, medici şi reprezentanţii instituţiilor publice pentru o mai bună înţelegere a problemelor generate de diabet, scopul final fiind îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care suferă de diabet zaharat. În acest sens, Rodica Molnar a lansat o invitație participanților de a se gândi la ideea de a iniția un demers pentru înființarea unei profesii sau unei noi specializări privind tratamentul copiilor insulinodependenți, deoarece este foarte greu să tratezi copii cu multiple nevoi.
„Au trecut zece ani de când Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș s-a înființat și acesta este motivul pentru care am considerat că este important să organizăm această întâlnire între pacienții cu diabet zaharat, cadre medicale și reprezentanții instituțiilor publice. De altfel, manifestarea este singura de acest fel care încearcă să aducă împreună cadrele medicale, pacienții și reprezentanții instituțiilor publice. Acest proiect a fost posibil datorită unei echipe minunate și le mulțumesc celor care au acceptat să fie alături de noi. După atâția ani, sper să reușim împreună să rezolvăm problemele din Programul Național de Diabet, iar asociațiilor le transmit să prindă curaj să organizeze la rândul lor astfel de forumuri, care sunt în beneficiul tuturor”, a precizat Rodica Molnar.

Prevenția, obiectiv central al sistemului românesc de sănătate
Consilierul de stat în Administrația Prezidențială, conf. dr. Diana Loreta Păun, a accentuat ideea că prevenția trebuie să reprezinte un obiectiv central al sistemului românesc de sănătate, arătând că diabetul zaharat constituie o problemă de sănătate publică, cu toate că statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că România se poziționează sub media statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește prevalența acestei afecțiuni. Aceasta a spus că numărul cazurilor de diabet este în continuă creștere, inclusiv la copii. „Manifestarea are o semnificație cu atât mai mare cu cât prevenirea diabetului zaharat reprezintă tema aleasă de către Organizația Mondială a Sănătății pentru campania dedicată Zilei Mondiale a Sănătății pentru anul 2016. În societatea modernă, cele mai răspândite boli sunt diabetul, bolile cardiovasculare și formele de cancer, care se pot evita prin prevenție, iar unul dintre obiectivele de dezvoltare sustenabilă a Organizației Națiunilor Unite este prevenția și controlul bolilor netransmisibile. Promovarea politicilor de sănătate cu accent pe prevenție trebuie să reprezinte un obiectiv central al oricărui sistem de sănătate”, a afirmat conf. dr. Diana Loreta Păun.

ASCOTID Mureș, un exemplu de bune practici
Președintele Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, conf. univ. dr. Florin Buicu, a transmis că ASCOTID Mureș poate fi un exemplu de bune practici pentru îngrijirile pe care le oferăm deoarece adună la un loc atât partea socială, cât și îngrijirea psihomedicală. „ASCOTID este un exemplu de bune practici pe care chiar și Ministerul Sănătății ar trebui să-l utilizeze. Să punem pacientul în centru. Poate că o parte dintre colegii medici nu vor fi de acord, dar și eu sunt medic și pot afirma că punând pacientul în centru vom avea pacienți mulțumiți. Un studiu efectuat la nivel populațional în România arată un mare grad de nemulțumire față de sistemul de sănătate. Aceste manifestări și întâlniri la care pot fi evidențiate modele de bune practici pot deveni exemple”, a menționat conf. univ. dr. Florin Buicu.
Rectorul UMF Târgu-Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a arătat că viitorul medicinei este medicina personalizată, iar manifestarea „Diabforum” se potrivește cu acest concept, deoarece este un demers care vede pacientul în ansamblu și în care societatea civilă este implicată. Totodată, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a vorbit și despre perioada tristă pe care o traversează sistemul de sănătate românesc, încrederea în acesta fiind la cel mai jos nivel. Și în această privință, „Diabforum” este un exemplu pozitiv.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.