Start și în campionatul feminin de fotbal Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 186 Vizualizări

Start și în campionatul feminin de fotbal

La sfârșitul acestei săptămâni se dă startul în noua ediție a Superiligii feminine de fotbal. Campionatul reunește pentru această ediție la start 10 formații, față de 8 în cele precedente. ASA Târgu-Mureș va debuta pe teren propriu cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 11.00. După etapa inaugurală, campionatul se va întrerupe pe o perioadă de două săptămâni, perioadă în care reprezentativa de senioare a României va disputa ultimele două partide din cadrul grupei de calificare la Campionatul European de anul viitor, care se va disputa în Olanda. După cele două meciuri ale „tricolorelor”, cu Ucraina și Grecia, ambele pe teren propriu, în 15 și 20 septembrie, ASA va susține partida din etapa a II-a tot pe teren propriu, în 25 septembrie, cu CSȘ Târgoviște. La aceeași dată se dă startul și în Liga I, care este alcătuită din două serii a câte 8 echipe. Surprinzător, cele două echipe ale județului Mureș din acest eșalon, Ladies Târgu-Mureș și FCM Viitorul Reghin fac parte din serii diferite. Astfel, echipa reghineană va avea în Seria 1 adversare din Constanța, Călărași, Craiova sau Alexandria.

Revenind la „tricolore”, acestea au nevoie de victorie cu Ucraina, sau de 4 puncte în cele două întâlniri pentru a obține o primă calificare a Naționalei la un turneu final feminin. În cazul unui egal cu Ucraina, „tricolorele” au nevoie neaparat de victorie cu Grecia, deoarece ucrainencele au cu 3 puncte mai mult. Condiția ar fi să nu se înscrie mai mult de câte 2 goluri în eventuala remiză (a fost 2-2 în Ucraina, iar România are golaveraj superior).

Din lotul selecționat pentru această dublă, de la ASA face parte doar Ana Maria Gorea și două jucătoare plecate în această vară de la mureșence: portarul Andreea Părăluță (la Atletico Madrid) și Göder Brigitta (Györ-Ungaria).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE