Aquaserv sistează apa la 244 de clienţi cu datorii uriaşe Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 419 Vizualizări

Aquaserv sistează apa la 244 de clienţi cu datorii uriaşe

111Compania Aquaserv va sista furnizarea apei potabile începând de luni, 12 septembrie, către 244 de clienţi cu datorii scadente totale de 478.492.34 lei. Dintre aceştia 20 sunt agenţi economici cu datorii de peste 120.000 de lei, iar 224 sunt clienţi casnici cu datorii însumate de aproximativ 355.000 de lei.

Unii datornici, necooperanţi

Potrivit Biroului de presă al companiei, această decizie, „deosebit de neplăcută, a fost luată doar după ce au fost parcurse toate etapele legale prealabile în încercarea de a recupera datoriile scadente”, debitorii vizaţii fiind somaţi în mod repetat. „Din cauza faptului că aceşti clienţi nu au depus eforturi pentru diminuarea datoriilor, ba mai mult, nu au permis accesul echipelor Aquaserv în vederea demontării contoarelor, suntem nevoiţi să recurgem la măsura extremă, dar în deplină conformitate cu legislaţia existentă în domeniu – Legea 51/2006 şi Legea 241/2006 – de sistare a apei potabile. Acest lucru se va realiza, dacă va fi nevoie, prin taierea branşamentelor din stradă. Sistarea furnizării apei potabile către datornici se impune pentru a împiedica generarea de noi datorii şi pentru recuperarea debitelor restante. Aceste două obiective sunt esenţiale pentru derularea activității Aquaserv, în condițiile și la nivelul de calitate asumat prin Contractul de delegare”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, Compania Aquaserv a înştiinţat instituţiile interesate cu privire la situaţia creată, şi anume Primăria comunei Livezeni, Direcţia  de Sănătate Publică a Judeţului Mureş, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş şi ADI Aqua Invest Mureş, „instituţii care înţeleg gravitatea situaţiei”.

„Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014, articolul 22 alineatul 2, coroborat cu articolul 25 alineatul 5 facem apel către locuitorii din zonele unde urmează a fi sistată furnizarea apei potabile, să-şi asigure rezerve de apă, în cantităţi suficiente pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei personale şi preparării hranei”, se mai menţionează în comunicat.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE