Da, tu, cel din mulţimea de uniforme, tu care te uiţi stingher într-o parte pentru că nu eşti obişnuit cu atât de multă atenţie, cu atâtea cuvinte frumoase spuse de cei care nici măcar nu te cunosc. Îţi priveşti colegul şi el îţi zâmbeşte stingher. Noroc că numai o zi pe an se întâmplă să fii în centrul atenţiei. În restul zilelor te bucuri să ştii că eşti primul într-un clasament al curajului, onoarei şi devotamentului. Te bucuri să-ţi aminteşti de copilaşii pe care i-ai urcat pe maşină şi care ţi-au spus că vor să fie ca tine, salvatori de viaţă.
Te duci în sala de mese, separat de cea unde mănâncă domnii, acolo unde sunteţi doar voi, cei care ştiţi că dacă unul este în pericol, nu aţi ezita o clipă să săriţi în foc şi apă pentru el. Acolo, decorsetaţi de obligaţia de a fi rigizi şi sobri, râdeţi, faceţi glume, vă tachinaţi. Te uiţi la tânărul tău coleg şi-ţi dai seama că-i trist. Eşti convins, deoarece cunoşti această tristeţe, ai trăit-o şi tu, că-i vorba de o fată. Îi faci cu ochiul unui alt coleg şi nu vă lăsaţi până nu-l faceţi să râdă, să-şi alunge temerile că l-ar părăsi pentru că, uneori, în miez de noapte se ridică de lângă ea din pat şi pleacă. Când se întoarce, miroase a fum, poate şi a carne arsă, este obosit, mai aude strigăte de deznădejde. Apoi, îl vezi pe un alt coleg, şi el trist, chiar dacă azi i s-a spus că este erou. Are soţia bolnavă. Grav. Se gândeşte cum să facă, pentru că, dacă o va pierde, băieţelul lui îl va întreba, aşa cum o face uneori seara când îşi vede mama tot mai stinsă: „Cum de eşti un erou pentru toată lumea, dar pentru mama, nu?” Te duci la el şi-l baţi pe umăr. Te priveşte şi în acel moment ştie că, orice ar fi, tu vei fi acolo, să-l ajuţi să plângă şi să-i explici copilului lui de ce uneori viaţa e cinică.
E linişte, se aud doar lingurile care sună sec în farfurie. Vă priviţi, voi cei care nu mâncaţi cu domnii, voi cei care vă întoarceţi din misiuni mirosind a fum şi a carne arsă. Şi nu trebuie să spuneţi nici un cuvânt: ştiţi că orice s-ar întâmpla cu unul dintre voi, de bine sau de rău, toţi ceilalţi vor fi zid sau gard de flori.
Mai ştiţi că eroi sunteţi până în ziua în care nu vă puteţi, sub nicio formă, pune de-a curmezişul răului şi că se întâmplă să piară oameni deşi voi aţi intrat în foc şi apă pentru ei. În acea zi vor curge şuvoaie de acuze, în acea zi veţi evita să daţi cu ochii de vecinul care sigur va începe: a zis la televizor că… Da, a zis la televizor, sau au zis cei pentru care sunteţi cal de bătaie, că nu v-aţi făcut treaba. Înghiţi în sec. Te duci şi-ţi iei copilul în braţe. Ţi-e teamă că a ieşit în faţa blocului şi a auzit de la copilul vecinului că eşti un laş. Dar nu te întreabă. Îţi zâmbeşte fericit şi te cuprinde în braţe. Pentru că asta i-ai învăţat în atâţia ani pe cei dragi: să aibă încredere în tine.
Astăzi e ziua ta, eroul meu, pompierule! Astăzi şi-n fiecare zi eu cred că în fiecare clipă eşti pregătit să salvezi viaţa, chiar cu viaţa ta.
Cora MUNTEAN
