Rodica Molnar, desemnată liderul ONG la Gala COPAC Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 455 Vizualizări

Rodica Molnar, desemnată liderul ONG la Gala COPAC

Coaliţia Organizațiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) a lansat prima ediție a Galei COPAC, un eveniment ce și-a propus să susțină oamenii și organizațiile care realizează lucruri pozitive menite să ducă spre o schimbare în bine a sistemului românesc de sănătate.

Categoriile Galei COPAC au fost următoarele: liderul ONG, proiectul unei asociații de pacienți cu cel mai mare impact, medicul implicat în relația cu asociațiile de pacienți, cel mai bun comunicator medic în relația cu pacienții, jurnalism de sănătate, cel mai bun proiect implementat de un manager de spital, cea mai bună campanie din sănătate, inovația în sprijinul pacienților și business în medicină în sprijinul pacienților.
Juriul va fi format din personalități din lumea medicală, jurnaliști, reprezentanți ai unor instituții, companii, ONG-uri, care vor analiza toate propunerile și vor decide câștigătorii la fiecare categorie. În paralel, va exista un premiu al publicului la fiecare categorie, stabilit în urma votului online, care s-a finalizat joi, 14 septembrie. Decernarea premiilor va avea loc luni, 19 septembrie, la ora 18.30, la Teatrul Național din București.
La categoria „Liderul ONG”, a fost nominalizată și Rodica Molnar, președintele Asociației Copiilor și Tinerilor Diabetici (ASCOTID) Mureș, care a câștigat cu 1.328 de voturi, ceea ce înseamnă că luni va primi premiul publicului. Totodată, potrivit rezultatelor sondajului, la categoria „Jurnalism de sănătate”, a câștigat premiul publicului Arina Moldovan, de la revista Medfarm.
„Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România își propune să încurajeze organizațiile din zona neguvernamentală, cu accent pe asociațiile de pacienți. Prin acest demers, susținem oamenii și organizațiile care reușesc să schimbe lucrurile din zona lor de activitate. Dorim să facem cunoscuți oameni, proiecte și instituții care, de multe ori, prin eforturile lor îi ajută pe cei ce au nevoie, susțin și încurajează sistemul de sănătate”, se precizează pe site-ul COPAC.

Liderul ONG
Rodica Molnar a fondat ASCOTID Mureș în anul 2006, alături de alți șase părinți. Motivația implicării ei în cauza copiilor și tinerilor cu diabet se numește Ilinca și este fiica ei. În prezent, Ilinca are 23 de ani și a fost diagnosticată cu diabet în data de 9 iunie 2005. ASCOTID a derulat de-a lungul celor aproape zece ani de existență numeroase campanii de informare pentru copii și tineri pacienți, activități de consiliere și educare. În anul 2015, Rodica Molnar a primit diplomă de merit pentru întreaga activitate depusă în domeniul creșterii calității îngrijirii copiilor cu diabet din partea Federației Române de Diabet și Boli de Nutriție, la Congresul Național de Diabet de la Timișoara.
„Am parcurs 10 ani de la înființarea ASCOTID, tot atâția ani de muncă în sprijinul celor mai „dulci” copilași pe care mi-a fost dat să-i cunosc. Am realizat conferința națională „Diabforum” și competiția sportivă ASCOTID Trail Race, cu scopul de a spune celor din jurul nostru că existăm și dorința noastră este una simplă: vrem să ne vedem copiii crescând sănătoși și ne străduim să-i îngrijim cât se poate de bine, însă avem nevoie de ajutor, nu putem să facem aproape totul singuri. Are și statul obligația de a ne ajuta. S-a încheiat votarea în cadrul Galei COPAC pentru care felicit organizatorii care nici nu și-au imaginat cât bine ne vor face, ne-au adunat împreună și astfel am devenit mai solidari. Mulțumesc, Ilinca, ție îți datorez ambiția mea fără margini, mulțumesc pentru propunerea ta de a ieși din anonimat. Mulțumesc părinților, tinerilor, prietenilor, necunoscuților, colegilor, vecinilor, grupurilor de pe Facebook pentru votul acordat, copilașilor din ASCOTID, dar și celor din grupul „Noi și diabetul” care au votat. Premiul este al tuturor copiilor diagnosticați cu diabet zaharat, a căror viață se măsoară în glucoza din sânge, unități de insulină, grame de carbohidrați, multă înțelepciune și responsabilitate”, a transmis Rodica Molnar.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE