Home / Sanatate / Sindicaliștii Sanitas Mureș se pregătesc să intre în grevă

Sindicaliștii Sanitas Mureș se pregătesc să intre în grevă

Distribuie

Angajaţii din sistemul sanitar, nemulţumiţi de diferenţele de salarizare din sistemul bugetar, au început marți, 20 septembrie, protestele, cu pichete la ministere şi Parlament, urmate de grevă japoneză în 12 octombrie, grevă de avertisment în 19 octombrie şi grevă generală în 31 octombrie.

În data de 27 septembrie va fi un pichet la Ministerul Finanţelor, iar pe 4 octombrie la Ministerul Sănătăţii, la fiecare acţiune de protest urmând să participe aproximativ 200.000 de oameni din întreaga țară. De asemenea, conform calendarului de proteste stabilit de Federaţia Sanitas, în 11 octombrie va fi un pichet la sediul Parlamentului, iar sindicaliştii vor cere sprijinul parlamentarilor în rezolvarea problemelor care nu s-au putut soluţiona la nivelul ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor. În continuare, pe 12 octombrie va fi grevă japoneză cu banderole, în 19 octombrie va fi grevă cu încetarea activităţii timp de două ore, în intervalul orar 08.00 şi 10.00, iar în 31 octombrie va fi grevă generală.

Problemele reclamate
S-ar putea renunţa la proteste dacă vor fi rezolvate problemele reclamate, printre care introducerea personalului tehnic şi administrativ în OUG 20/2016, respectiv 23.000 de persoane, 1.800 de funcţionari publici din Direcţiile de Sănătate Publică, angajaţii din asistenţă socială şi din grădiniţe, rezolvarea de urgenţă a deficitelor majore dintre spitalele clinice şi cele neclinice şi a problemelor din rândul asistenţilor medicali, între cei cu studii superioare şi absolvenţii de şcoală postliceală, precum şi creşterea venturilor pentru angajaţii din asistenţa socială.
„Revendicările Federaţiei Sanitas din România sunt: extinderea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului „Sănătate. Activităţi veterinare”; corectarea discriminărilor/inechităţilor salariale produse de OUG nr. 20/2016 şi OUG nr. 43/2016; includerea în anexele OUG a tuturor categoriilor de personal omise, respectiv: asistență socială, unități medico-sociale, personal TESA, DSP, creșe; calcularea sporurilor și a altor drepturi salariale la salariul de bază actual, conform ultimului act normativ în vigoare; reașezarea valorică a salariilor pentru unitățile clinice și neclinice; promovarea unei Legi a salarizării specifice pentru sectorul sanitar și de asistență socială pornind de la principiile și coeficienții Legii nr. 284/2010. În județul Mureș, suntem în faza distribuirii tabelelor pentru semnături, pentru greva de avertisment din 19 octombrie 2016 și greva generală din 31 octombrie 2016. Joi vom stabili în ce dată vom picheta și noi la București Ministerul Sănătății sau Parlamentul României: 4 sau 11 octombrie 2016”, a declarat Ioan Popșor, președintele Sindicatului Sanitas Mureș.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Detalii despre proiectul noului Spital Municipal cu 7 etaje din Reghin

Distribuie Agenția pentru Protecția Mediului Mureş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.