Băsescu, lobby la Puiac pentru liberalul Paşcan. Răspuns ferm al liderului PMP Mureş Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 990 Vizualizări

Băsescu, lobby la Puiac pentru liberalul Paşcan. Răspuns ferm al liderului PMP Mureş

111Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Mureş, dr. Claudiu Puiac, a avut o convorbire telefonică marţi, 20 septembrie, cu fostul preşedinte al României Traian Băsescu, în prezent lider al PMP, subiectul discuţiei fiind o posibilă candidatură a senatorului liberal Marius Paşcan pe listele PMP la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

„Locul eligibil trebuie să aparţină unui om care a muncit până acum pentru PMP sau pentru UNPR!”

Contactat de publicaţia noastră, dr. Claudiu Puiac a confirmat informaţia şi a precizat că deşi este de acord cu un posibil transfer al senatorului liberal Marius Paşcan la organizaţia din Mureş a PMP, nu susţine o candidatură a acestuia pe singurul loc eligibil pentru Parlament, respectiv poziţia 1 pe lista pentru Camera Deputaţilor. În opinia liderului PMP Mureş, locul 1 pentru Camera Deputaţilor ar trebui ocupat de un candidat care în decursul anilor şi-a demonstrat loialitatea faţă de UNPR sau PMP. „Am fost sunat în cursul zilei de marţi de domnul preşedinte Traian Băsescu, care mi-a spus că domnul senator Marius Paşcan a depus o cerere că ar dori să candideze la alegerile parlamentare din decembrie 2016 din partea Partidului Mişcarea Populară şi mi-a cerut punctul de vedere. I-am transmis acest punct de vedere preşedintelui Traian Băsescu şi urmează să vedem decizia care va fi luată la nivelul Consiliului Executiv Naţional al Partidului Mişcarea Populară. Din punctul meu de vedere, domnul senator Marius Paşcan este un om de valoare, un om cu o cultură deosebită, un om care a avut funcţii administrative importante, eu zic că dânsul ne-ar putea ajuta, dar acel loc liber pentru Camera Deputaţilor care e eligibil la alegeri în mod normal trebuie să aparţină unui om care a muncit până acum pentru PMP sau pentru UNPR. Nu mi se pare normal să vii cu două luni înainte de alegeri şi să ridici pretenţia unui loc eligibil pe listă”, a declarat dr. Claudiu Puiac.

De asemenea, preşedintele PMP Mureş a mai precizat că acelaşi răspuns îl va oferi cu ocazia unei întâlniri viitoare şi senatorului liberal Marius Paşcan, respectiv că numărul 1 de pe lista PML Mureş pentru Camera Deputaţilor trebuie să fie un politician care la alegerile locale din acest an a fost loial Mişcării Populare sau UNPR. „După ce am fost contactat de domnul preşedinte Traian Băsescu, m-a sunat şi domnul senator Marius Paşcan. Am rămas înţeleşi că în momentul în care va veni în Târgu-Mureş vom discuta amândoi, dar această poziţie o să i-o prezint şi domnului senator Marius Paşcan, pentru că aşa consider că cei care s-au luptat pentru acest partid ar trebui să aibă în sfârşit o şansă să ajungă la nivelul Parlamentului României. Indiferent cine va fi pe locul 1 pentru Camera Deputaţilor, ar trebui să fie sau din fostul UNPR sau din PMP, oameni care s-au luptat, totuşi, în alegerile locale şi în continuare îşi desfăşoară activitatea politică în cadrul Partidului Mişcarea Populară”, a subliniat dr. Claudiu Puiac.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE