Fostul “unirist” Rareş Man, preşedinte al AIESEC Manchester

Pentru Rareș obstacolele înseamnă provocări, iar ambiția și determinarea mereu l-au ajutat să le depășească. Chiar dacă anii de liceu i-au fost caracterizați de rezultate deosebite, șeful de promoție la profilul uman s-a implicat și în multe activități ce l-au format pe plan personal. Una dintre acestea, organizația AIESEC, a ajuns să-I fie pasiune, și, plecat la studii în străinătate, Rareș și-a îndeplinit obiectivul de a ajunge președintele organizației în Manchester. Cu acest prilej ne-a împărtășit niște gânduri și ne-a povestit despre parcursul lui până în prezent.

Reporter: Ce performanțe școlare/extrașcolare ai avut de-a lungul anilor de liceu?

Rareș Man: Depinde ce se consideră a fi o performanță, dar dacă e să vorbim de normele cunoscute și de standardele la care sunt evaluații elevii, pot să zic că am fost ceea ce lumea numește “elev de 10”, sau pe aproape – 9,94. Am intrat primul în clasa a IX-a la Colegiul Național „Unirea”, dar sunt din Sovata, așa că nimeni nu a dat importanță mediei mele, nici eu nu eram sigur că sunt la nivelul celorlalți, inițial, îmi făceam griji. Patru ani mai târziu am absolvit șef de promoție, ei, uite ce naiv eram eu la 14 ani, credeam că nu trec la matematică la profil uman! Naiv și visător cum eram eu – și încă sunt, recunosc – m-am îndrăgostit cel mai tare de literatură și psihologie, astea-s obiectele la care am excelat, zic eu. Ce înseamnă asta? concursuri, olimpiade, activități de elev silitor. Adevărul e că în primul an de liceu stăteam în internat așa că îmi petreceam mult timp învățând, citind în plus, pentru școală, pentru mine. Am prins elan, și apoi școala a fost mai mult o joacă de-a rămasul în vârf. Îmi place mult să citesc. Citesc literatură, mai mult străină – asta m-a ajutat mult; cine l-a cunoscut vreodată pe domnul profesor Rus Vasile știe cât de mult cântărește Shakespeare la ora de economie dintr-a XI-a! Dacă după ore începe relaxarea sau distracția pentru majoritatea elevilor, pentru mine legea nu se aplică. Ei, mereu am fost eu mai cu moț. Mi-mi plăcea să lucrez și mai mult, și anume să fac voluntariat. Am început cu teatrul la Actus Dramatikus, am continuat la Teatrul Național, din artistic în social, am fost activ în Livada Orphan Care și Asociația Mâini Unite, am fondat Interact Club Târgu-Mureș “Renașterea” împreună cu o mână de prieteni, cu altă mână de prieteni am intrat în AIESEC în 2014. Pentru necunoscători, AIESEC e cunoscută pe larg ca cea mai mare organizație de studenți la nivel mondial – a se pune accent pe „studenți”, eu eram în clasa a XI-a, surprize, surprize!

Rep.: De ce ai ales AIESEC? Cum ai ajuns președinte și care îți sunt atribuţiile?

R.M.: AIESEC mi-a schimbat viața și nu o zic în genul reclamelor de teleshopping, vorbesc foarte serios. Avem noi o vorbă în AIESEC ce zice că în organizația asta nimeni nu te ține de mână și tu ești responsabil de experiența ta. Ce am făcut eu? Câte un pic din toate, am fost membru, trainer, organizator de conferințe, team leader am ajuns să fiu ales Vice Președinte în AIESEC Târgu-Mureș la 17 ani. Cum ziceam, surprize, surprize. Să fii responsabil de un departament întreg, în cazul meu Marketing, în clasa a XII-a înseamnă că-ți place ceea ce faci și e drept am cam prioritizat AIESEC-ul în ultimii ani. Ce să fac dacă viziunea noastră “Peace and fulfillment of humankind’s potential”, scuzați-mi romgleza, e exact pe sufletul meu? ”Ce să faci, copile că te muți la facultate în Anglia? Pe AIESEC cui îl lași?” Nu l-am lăsat nimănui, l-am luat cu mine, am avut două poziții naționale în AIESEC România în primul an de facultate și am intrat și în AIESEC în Manchester unde studiez acum Fashion Marketing. Atâtea experiențe, atâtea proiecte, atâtea conferințe, atâtea persoane schimbate în bine în jurul meu și atâtea schimbări în mine m-au făcut să mă-ndrăgostesc iar și iar de organizația asta. Mă știu pe mine înainte de AIESEC și mă știu pe mine acum. Cred, sincer, că dacă toții tinerii ar trece prin așa schimbări și așa dezvoltare personală, am trăi într-o lume de mii de ori mai bună. Uite de asta am candidat președinte în AIESEC Manchester, am o echipă de conducere formată din 5 alți studenți: un indonezian, o thailandeză, o româncă, o egipteancă și o malaeziancă și ne propunem anul acesta să conducem o echipă de peste 60 de studenți în Manchester. Atribuțiile sunt multe, e genul de responsabilitate care te trezește devreme tare dimineața și nu te lasă să dormi până noaptea târziu, noi ne zicem leaderi, și asta și suntem, îmi permit să zic!

Rep.: Ce te-a motivat pe parcursul ultimilor ani?

R.M.: Motivația vine din multe părți și depinde mult de împrejurări. Vine din experiență, prin ce ai trecut tu până la vârsta de față, oamenii pe care i-ai întâlnit, poveștile pe care le-ai auzit, obstacolele de care te-ai lovit și momentele în care te-ai simțit frustrat până la cer și ai vrut să schimbi ceva, să faci ceva, să devii ceva sau să arăți că ești ceva.

Rep.: Ce planuri de viitor ai, cum te vezi în zece ani?

R.M.: E greu de zis, dacă par genul de om care știe să răspundă la întrebarea asta, din ce ați citit mai sus, ei bine, nu sunt. Mă văd lucrând mult, îmi place să lucrez, mă văd lucrând pentru a face bine, pentru a aduce un impact social și a schimba vieți. Mă văd artist, mă văd antreprenor, mă văd lucrând în cercetare, în diplomație – cerul e limita, nu? Poate nici el. Sunt curios și eu, hai să vedem. Vorba aia „om trăi și om vedea”.

Rep.: Ce sfat le dai tinerilor care vor să plece în străinătate pentru a-și continua studiile?

R.M.: Cu cât vezi mai mult din lume, cu atât te cunoști pe tine mai bine pe tine. E bine să te pierzi uneori, am plecat fără un plan în gând, nici nu știam exact unde e Manchesterul pe hartă, am aflat între timp, la fel cum am aflat atât de multe lucruri pe care le-aș fi presupus doar, stând acasă. Nu spun să “evadezi din sistemul românesc că acasă nu poți face nimic”, chiar nu sunt de acord cu asta. S-a întâmplat să plec, nu regret, sistemul mă ajută mult, totul e pus la punct, dar ideea e să faci ceea ce vrei, să-ți placă ceea ce faci și să fii destul de lucid încât să știi ce mediu te ajută cel mai mult. Eu am ales Anglia, în mediul acesta mă lovesc de obstacole zi de zi aici, dar îmi place, mă formează, mă schimbă, mă ajută să cresc. Alege ceea ce te ajută să crești cel mai mult, aș zice.

Rep.: Care crezi ca e rețeta succesului?

R.M.: Revin la ce spuneam mai devreme, pentru mine e să fii pasionat de ceea ce faci. Să fii cea mai entuziastă persoană pe care o cunoști și să n-ai pace dacă nu-ți foloseşti puterile la capacitate maximă. Dorește-ți să crești, spiritual vorbind, pentru tine, nu pentru alții. Ține cu dinții de valorile în care crezi până ce experiența te-nvață că e mai bine într-alt fel. Rețeta succesului e așa cum ți-o faci, fiecare o are pe a lui și fiecare are definiția lui a succesului. Nimic universal în toată ecuația asta.

A consemnat Ilinca BURDULEA