Home / Administratie / Seminar ANFP, la Târgu-Mureş

Seminar ANFP, la Târgu-Mureş

Distribuie

222Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează, în perioada 21-23 septembrie, de la ora 9.30, la Hotel Continental din Târgu-Mureş, seminarul regional cu tema „Carieră şi etică în funcţia publică”, la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu şi la care va fi prezent şi preşedintele ANFP, Birtalan Jozsef. „Seminarul este structurat pe următoarele subiecte: „Prezentarea oportunităţilor de dezvoltare profesională pentru funcţionarii publici”, „Managementul funcţiei publice”, „Etică în funcţia publică”, „Utilizarea aplicaţiei pentru gestionarea rapoartelor privind respectarea normelor de conduită şi a celor privind situaţia implementării procedurilor disciplinare” – 22 septembrie, „Managementul funcţiei publice şi etica în funcţia publică: sesiuni de întrebări şi răspunsuri”, respectiv discuţii libere – 23 septembrie. Totodată, vor fi prezentate proiectele şi iniţiativele ANFP în ceea ce priveşte dezvoltarea unui management modern al resurselor umane”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Românii vor beneficia de zboruri fără controale de frontieră. Află de când se va implementa procedura

Distribuie Duminică, 31 martie 2024, România va adera, după o perioadă îndelungă de încercări, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.