
- redactia
- 0 comentarii
- 519 Vizualizări
Debut cu dreptul, dar făcut…stângaci de mureșence
25 septembrie 2016În prima etapă din noua ediție a campionatului feminin de handbal, Divizia A, în seria B formația Sport Club Mureșul Târgu-Mureș a învins duminică după masă pe teren propriu cu scorul de 28-23 (10-11) formația CSU Oradea. Partida a fost una modestă, cu o primă repriză echilibrată, în care bihorencele s-au aflat aproape în permanență la conducere. În repriza a doua mureșencele au luat un start bun, în care s-au desprins la o diferență care s-a dovedit decisivă. După ce mureșencele au condus în debut de două ori, oaspetele au trecut în avantaj și în minutul 10 au avut două goluri, cu un scor modest 2-4. Mureșul pierde foarte ușor atacurile, reușește de mai multe ori egalarea, dar nu s-a mai aflat la conducere. Spre finalul reprizei, Moloci ratează trecerea la conducere la 9-9, trimițând în bară, iar colegele sale Deac, Oliveira, revenită la Târgu-Mureș și Serediuc au imitat-o rând pe rând. Sirena de final a reprizei a sunat la 10-10, dar orădencele au beneficiat de încă o aruncare de la 9 metri. Inadmisibil, echipa mureșeană nu a blocat, a primit gol la acea fază și a intrat la vestiare condusă.
Start perfect după pauză
Primele minute ale reprizei secunde s-au dovedit decisive. Mureșul a rezistat fără gol primit timp de 8 minute. Stângu și Serediuc și-au readus echipa în avantaj, apoi seria de trei reușită de Serediuc, Farcaș și Stângu a dus scorul la 15-11. S-a ajuns la 16-14 în următoarele minute, dar mureșencele au revenit și s-au desprins la 19-14 la jumătatea reprizei, apoi s-a distanțat la 21-14 în următorul minut. După cum a decurs jocul, soarta învingătoarei părea decisă, echipa bihoreană dând și semne evidente de oboseală. Când au mai rămas 10 minute tabela arăta 23-17 și până la final mureșencele au gestionat bine avantajul, fructificând și câteva contraatacuri. De remarcat faptul că Mureșul a evoluat aproape pe tot parcursul partidei cu echipa de start, toate cele șase jucătoare reușind să înscrie. Prima schimbare a fost efectuată abia în minutul 44, când a intrat și Manole, iar pentru ultimele secvențe a mai jucat Tabita Rad și în poartă în locul lui Petruneac a intrat Grosu.
Marcatoatele mureșencelor au fost: Moloci 8, Deac 5, Stângu 5, Farcaș 5, Serediuc 3, Oliveira 2.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu