FOTO: Rodul toamnei, stropit cu folclor la „Ziua Recoltei” Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1141 Vizualizări

FOTO: Rodul toamnei, stropit cu folclor la „Ziua Recoltei”

img_0931Fundația Cultural – Umanitară „Vioara”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Reghin, a organizat sâmbătă, 24 septembrie, cea de-a XIV-a ediţie a „Zilei Recoltei”, pe platoul din faţa fermelor Gliga, la ieșirea din Reghin spre Breaza. Sărbătoarea a început de la primele ore ale dimineții când producătorii locali și-au expus rodul toamnei, de la fructe, legume, brânzeturi, must, vin, miere de albine, completate de murături, dulceţuri, compoturi și zacuscă. Iar de poftă, castane, boabe de porumb fiert cu zahăr, bostani copţi.

Program folcloric bogat

img_0925Scena special amenajată a găzduit un program artistic al soliştilor renumiţi din zonă, acompaniaţi de orchestra Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin, care au înveselit atmosfera, completați de protagoniștii Festivalului Cântecului și Obiceiului Străbun. Maria Butila și Marius Ciprian Pop, gazdele „Zilei Recoltei”, au invitat pe scenă soliștii: Mihaela Botoș, Dumitru Gliga, Anca Branea, Vasile Crișan, Ana Crișan, Gabriela Merdar, Doru și Alin Pop, Violeta Man, Florina Oprea, Maria Neag, Sorin Pantea, Floarea Covaciu, Georgiana Pușcaș, Alexandra Bugnar, Larisa Cotoi, Iuliana Oprea, Natalia Moldovan, Diana Tise, Alexia Aștelian, Daiana Suceava, Paul Miclea, Daiana și Iuliana Ciurba, Denisa Morariu, Ioana Romanți, Georgiana Puscas, ansamblurile „Stejărelul”, „Ibășteana”, „Doina Mureșului”, „Gyongyvirag”, „Plaiuri Mureșene”, „Urmașele Dacilor”, „Coronița”, „Dor Solovăstrean”, „Hodăceana”, „Amintiri din Strămoși”, alături de Fanfara orașului Traun (Austria) și grupa de dans săsesc din acelasi oras, și Ansamblul „Rozenkrantz”.

img_0889La loc de cinste a fost parada portului popular a grupurilor folclorice prezente, care au pornit din centrul municipiului Reghin spre platoul Firmelor Gliga însoţiţi de Fanfara municipiului Reghin.

Vasile Dîncu, oaspetele Zilei Recoltei

img_0899Momentul a fost urmat de deschiderea oficială, care s-a bucurat de prezența oficialităţiler locale, judeţene şi naţionale prin prezența vicepremierului Vasile Dîncu, alături de primarii municipiilor Reghin, Sighişoara, Luduş și ai comunelor din jurul Reghinului.img_0902Este o vizită nesperată, cea a vicepremierului Vasile Dîncu şi chiar dacă aveam îndoieli că se suprapun două evenimente, și anume Întâlnirea Saşilor din Transilvania şi Ziua Recoltei organizată împreună cu deputatul Vasile Gliga, venirea domniei sale dă o notă superioară evenimentului fapt pentru care îi mulțumim. De asemenea, vreau să mulţumesc gazdei noastre, deputatului Vasile Gliga care a decis să reaia organizarea acestui eveniment. Iată că revenim la „Ziua Recoltei” şi spre bucuria noastră Dumnezeu ţine cu noi, ne-a dat această vreme minunată. Mulțumesc oficialităţilor și colegilor mei, dar mai ales reghinenilor care întotdeauna sunt alături de noi. Doresc tuturor o toamnă fericită, o zi minunată şi să ne reîntâlnim cu bine”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin. img_0906La rândul său, vicepremierul Vasile Dîncu a salutat armonia existentă la Reghin. „Sunt foarte bucuros să mă întorc acasă, eu reprezint această zonă, a Bistriţei şi Mureşului în Guvernul României şi mă simt la Reghin ca acasă. Mă simt foarte bine să văd aici o armonie naturală, firească între români, saşi, maghiari şi toţi ceilalţi oameni care trăiesc aici, o atmosferă absolut europeană. Sunt bucuros că oamenii îşi fac acum calculele cu recolta, despre care am auzit că a fost una foarte bună în acest an, cum sper să fie pentru întreaga ţară la finele acestui an. Sunt bucuros să văd că Reghinul a rămas cu un farmec pe care nu îl egalează niciun alt oraş din România. Şi acest lucru datorită oamenilor speciali pe care îi întâlnim mereu aici, viorilor şi dansatorilor sportivi, campioni mondiali. Vă doresc să aveţi o toamnă îmbelşugată, să vă puteţi realiza toate proiectele, iar noi de la Bucureşti să vă sprijinim, să putem face şi mai bine de acum încolo. Vă doresc mult succes şi vă mulţumesc din suflet pentru primire”, a spus Vasile Dîncu. img_0912Gazda „Zilei Recoltei”, deputatul Vasile Gliga, a salutat prezența numeroasă a reghinenilor veniți la sărbătoarea recoltei, binecuvântă în acest an cu un rod bogat. „Trebuie, în primul rând, să mulţumesc lui Dumnezeu pentru că dacă anul trecut nu au fost mere aproape deloc, ne-a dat în acest an o recoltă foarte bună, cum nu a avut niciodată zona Reghinului. Putem spune că cineva sus ne iubeşte. Eram în dubiu dacă să ţinem astăzi „Ziua Recoltei”, deoarece se prognoza vreme urâtă şi iată că bunul Dumnezeu ne-a dat această zi frumoasă şi împreună putem sărbători „Ziua Recoltei”. Mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care au participat pe scenă la spectacolul folcloric, celor care au îmbrăcat cu atâta cinste costumul popular şi care transmit mai departe frumoasele noastre tradiţii şi obiceiuri. Mulţumesc tuturor pensionarilor care sunt prezenţi şi care vin în fiecare an la manifestarea noastră. Tuturor vă doresc la mulţi ani şi să ne reîntâlnim mereu pe acest platou”, a precizat deputatul Vasile Gliga.

img_0928Din oferta „Zilei Recoltei” din acest an nu a lipsit tradiționalul concurs de gătit, cei mai iscusiți fiind premiați de organizatori. Au paricipat nouă echipe la concursul de gătit: „Sarmale și găluște de Idicel”, „La Eta, Dia și Dori”, „Sărmăluțe și clătite fermecate”, „La Florina, Doina și Lenuța”, „Ca la noi la nimenea”, „Trio Fola”, „Stâna Tomii”, „Gliga” și „Bob gulas a la Horea”, fiercare echipă concurentă fiind răsplătită cu un purcel.img_0936img_0934 img_0929img_0921img_0920img_0915img_0913img_0893img_0891img_0890img_0886

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE