Eroii războiului de reîntregire sărbătoriți cu cinste Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 424 Vizualizări

Eroii războiului de reîntregire sărbătoriți cu cinste

111În luna septembrie în localitățile Chețani, Sânpaul și Chirileu, Aluniș și Dumbrava, Garnizoana Târgu-Mureș a organizat acțiuni comemorative pentru cinstirea memoriei eroilor neamului  căzuți pe teritoriul județului Mureș. La evenimente au participați reprezentanți ai Ministerului Apărării, ai autorităților locale, ai organizaților și asociațiilor veteranilor de război, veterani și urmași ai veteranilor și nu în ultimul rând cetățeni ai respectivelor localități, toți veniți cu gândul de a-i onora pe cei care s-au sacrificat pentru reîntregirea țării.

Onor eroilor mureșeni

La evenimentele de comemorare au participat general-maior (rez) Gheorghe Popa – preşedintele A.N.V.R – filiala Mureş, colonel (rez) Ioan Judea – preşedintele A.N.C.E. – filiala Mureş; conf. univ.dr. Adrian Şimon – prim-vicepreşedinte al A.N.C.E. – filiala Mureş.  Ca de fiecare dată la astfel de ceremonii comemorative, a fost prezent preotul militar al Garnizoanei Târgu-Mureş părintele Ioan-Dorin Şandor, împreună cu fețe bisericești din localitățile în cauză care au tedeumuri pentru cei dispăruți. ”Acţiunea este inclusă într-un mare proiect iniţiat şi coordonat de Garnizoana Târgu-Mureş, denumit „Onor Eroilor Mureşeni”,  fiind o continuare firească a proiectelor din anii anteriori. Ea se înscrie în manifestările prevăzute în Programul naţional prilejuit de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, aprobat prin Hotărârea Guvernului 821/2015. În proiectul nostru beneficiem de sprijinul şi de implicarea activă a reprezentanţilor administraţiei publice locale, respectiv a Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, a Consiliului Judeţean Mureş, a Primăriei Municipiului Târgu-Mureş şi a primăriilor de la nivelul judeţului Mureş. Doresc să subliniez faptul că activităţile se desfăşoară alături de reprezentanţii locali ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, respectiv ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor şi împreună cu personal aparţinând structurilor din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Col. Sabin Motora”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I”Târgu-Mureş  şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al Judeţului Mureş”, a explicat  maior Sergiu Ioan Colceriu, moderatorul evenimentelor.

112

Respect și lacrimi pentru eroii din Chețani

În fața monumentului din centru comunei Chețani s-a desfășurat acțiunea de comemorare a eroilor în fața locuitorilor comunei, vizibili emoționați de solemnitatea evenimentului. ”Vreau să mulțumesc reprezentanților forțelor române de apărare pentru inițiativa de comemorare a eroilor, acești tineri minunați care și-au sacrificat viața pentru ca noi să fim uniți într-o țară numită România. La noi în Chețani, cultul eroilor reprezintă o tradiție seculară, respectul pentru ostașul român, din prezent sau din trecut există și va exista întotdeauna. Mulțumesc cetățenilor comunei noastre prezenți în număr mare la eveniment, fapt care arată că nu și-au uitat strămoșii. Cinste tuturor”, a afirmat Florin Emil Mocan, primarul comunei Chețani. Au mai participat la eveniment viceprimarul Gheorghe Pantea, Aron Dan, consilier al primarului, consilieri locali, urmaşii eroilor din localitate, preoţi şi enoriaşi ortodocşi, toţi elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale Cheţani.

113

Aplauze pentru eroi la Sânpaul și Chirileu

În fața monumentelor eroilor din localitățile Sânpaul și Chirileu s-au desfășurat manifestări solemne de comemorare a eroilor căzuți în Primul Război Mondial. La evenimente au fost prezenți pe lângă organizatori și autorități locale, mulți copii și profesori de la școlile din cele două localități, care au aflat informații utile despre evenimentele istorice în cauză. ”Istoria țării noastre este plină de fapte eroice, de eroi cunoscuți și necunoscuți care și-au dat viața pentru patrie. Și comuna noastră și-a dat tributul de sânge pentru reîntregirea țării, mulți strămoși ai noștri au murit în luptele crâncene de atunci. Noi avem datoria să-i cinstim, să nu îi uităm niciodată pentru că datorită lor avem o țară puternică, unită și împlinită. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a declarat Colomand Tibi Bodi, reprezentantul autorităților locale din Sânpaul.

114

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE