Guvernul încurajează copiii să facă sport. Ce măsuri a adoptat în acest sens Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 325 Vizualizări

Guvernul încurajează copiii să facă sport. Ce măsuri a adoptat în acest sens

Guvernul încurajează copiii să facă sport prin jocuri precum podul de piatră, ştafeta cu mingea, lupul şi oile prin aprobarea, în şedinţa de miercuri, 28 septembrie, unor măsuri de stimulare a implicării copiilor în activităţi şi competiţii sportive, în practicarea în mod organizat a activităţilor de educaţie fizică şi sport, în vederea formării unor sportivi de performanţă, potrivit News.ro.
Executivul informează că a aprobat finanţarea activităţilor sportive plecând de la selecţie, instruire, pregătire şi realizarea de competiţii sportive ale copiilor şi juniorilor mici, precum şi ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte şi programe ale federaţiilor sportive naţionale. Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naţionale vor fi promovate, dezvoltate şi implementate prin competiţii sportive organizate cu sprijinul direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret.
De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului naţional ”Centre naţionale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici”, programul permiţând finanţarea de acţiuni de selecţie, pregătire sportivă şi participare la competiţii a copiilor şi juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanţa sportivă, pe baza proiectelor şi programelor propuse de federaţiile sportive naţionale.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE