Home / Cultură / TIFF Mureş 2016: filme bune, săli arhipline și aplauze

TIFF Mureş 2016: filme bune, săli arhipline și aplauze

Distribuie

111Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a adus, de vineri până duminică, la Târgu-Mureș, filme premiate, succese de casă și avanpremiere, fiind în același timp prilejul unor întâlniri cu cineaști și actori la finalul proiecțiilor sau la masterclass-uri.

Pelicule de top

Recordul absolut de public l-a stabilit filmul “Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu. Numărul mare de spectatori prezenți la Cinema “Arta” cu o jumătate de oră înaintea orei anunțate a dus la introducerea unei proiecții suplimentare în program, astfel încât filmul a putut fi urmărit în cele mai mari două săli ale cinematografului, ambele arhipline. La final, actrița Simona Ghiță a răspuns întrebărilor publicului.

Un alt succes de public a fost “Câini”. Debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică, apreciat de critici și prezentat la mari festivaluri internaționale, a fost și pe placul spectatorilor din Târgu-Mureș. Prezența actorului Gheorghe Visu în dialog cu publicul a fost prilejul perfect de a afla întâmplări din timpul turnării thriller-ului.

Producția care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin, “Fiul lui Saul”, în regia Nemes László, a fost reprezentat la TIFF Mureș de Molnár Levente, interpret al rolului Abraham și actor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Molnár a amintit că discriminarea, prejudecățile și războaiele nu sunt lucruri care aparțin doar unui trecut îndepărtat, răspunzând totodată întrebărilor legate de munca într-o echipă internațională și momentul în care a pășit alături de colegii săi pe covorul roșu de la Oscar.

Comedia “Două lozuri” s-a proiectat de asemenea cu sala plină, fiind urmată și de un dialog deschis cu Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, interpreții rolurilor principale, care au vorbit despre întâmplări din timpul filmărilor și despre propria experiență în fața camerelor.

Molnár Levente, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol au fost prezenți la Mureș și ca titulari ai unor masterclass-uri de actorie, destinate în principal studenților Universității de Arte, însă deschise tuturor celor interesați. Masterclass-urile au fost organizate în atmosfera informală a GCafé, spațiul care a găzduit atât proiecții de film, cât și petrecerile festivalului.

Spectatorii din Târgu-Mureș au avut parte de o premieră absolută, fiind primii din România care au putut vedea, prin amabilitatea Independența Film, “Julieta”, cel mai recent film semnat de celebrul Pedro Almodóvar.

Duminică, Maria Dinulescu și Radu Bânzaru au fost prezenți la proiecția filmului “Dublu” (regia: Catrinel Dănăiață), în timp ce Hatházi András, protagonistul din “Orizont” (regia: Maria Crișan), a răspuns întrebărilor publicului de la Palatul Culturii. Tot aici, regizoarea Fekete Ibolya și-a prezentat filmul “Mama și toți țăcăniții din familie”.

112

Târgu-Mureş, oraş-reper al TIFF

Cei mai tineri spectatori s-au putut bucura din plin de secțiunea EducaTIFF, prezentă în acest an într-o formă extinsă: nu doar filme alese special pentru copii și tineri, prin prisma vârstei și a subiectelor abordate, ci și o serie de activități speciale. Programate sâmbătă și duminică dimineața, în cetatea medievală, toate locurile disponibile la aceste ateliere de creație au fost rezervate încă din timpul săptămânii precedente. „Am avut parte în aceste trei zile de un public generos atât prin prezență, cât și prin căldura cu care i-a întâmpinat pe invitații noștri. Acest public este argumentul care ne face să spunem că, de acum, Târgu-Mureș a devenit unul din orașele-reper ale TIFF. Suntem pregătți să revenim în 2017, cu un program mai amplu”, a declarat Cristian Hordilă, directorul festivalului.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Încă o balastieră în județul Mureș

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.