Home / Politic / INTERVIU: Ionela Ciotlăuş: „Am ales calea mai anevoioasă de a face politică, cea care mă reprezintă!”

INTERVIU: Ionela Ciotlăuş: „Am ales calea mai anevoioasă de a face politică, cea care mă reprezintă!”

Distribuie

111Serialul interviurilor cu lideri politici marcanţi ai judeţului Mureş continuă astăzi cu un nou episod, dedicat Ionelei Ciotlăuş, preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) Mureş. A intrat în politică în urmă cu 13 ani, ca mandatar financiar al Partidului Naţional Liberal (PNL) Mureş. Fost consilier judeţean şi local, dar şi viceprimar al municipiului Târgu-Mureş, din partea PNL. După fuziunea pe plan naţional dintre PNL şi PDL a trecut, oarecum previzibil, din barca liberalilor în cea a fostului liberal Călin Popescu Tăriceanu. Economistă de profesie, cunoaşte în detaliu mecanismele vizibile şi mai ales pe cele invizibile de funcţionarea cărora depinde, în mare măsură, succesul în politică. Printre cele mai controversate nume din politica mureșeană după ce a îmbrăcat haina DNA în multiple forme – martor, acuzator, acuzat…

Zi de Zi: Să începem cu un scurt istoric al ALDE, de la Partidul Liberal Reformator creat de Călin Popescu Tăriceanu şi de la retragerea lui Dan Voiculescu din funcţia de preşedinte onorific al Partidului Conservator, respectiv a lui Daniel Constantin din funcţia de lider naţional al conservatorilor.

Președinte ALDE Mureș, Ionela Ciotlăuş: Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din rândul Partidul Naţional Liberal şi, evident, şi-a dorit să îşi continue cariera politică. A achiziţionat de pe piaţa liberă un partid politic gata înfiinţat, Partidul Ecologist, şi în cadrul unui congres la care membri s-au afiliat acestei idei a înfiinţat Partidul Liberal Reformator. Ulterior, au fost câteva probleme din cauza unor contestaţii în instanţă, care s-a rezolvat cu bine. A luat decizia de a fuziona cu Partidul Conservator pentru a întări oarecum partidul, având în vedere infrastructura pe care Partidul Conservator o avea deja în teritoriu. A fost o idee din punctul meu de vedere destul de bună, şi ulterior s-a înfiinţat, în cadrul unui congres, ALDE – Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Sinceră să fiu, denumirea a fost aleasă pentru că deja la nivel european exista această alianţă şi afinitatea pe care Partidul Naţional Liberal a avut-o în cadrul acestei alianţe probabil că a fost motivul care l-a determinat pe Călin Popescu Tăriceanu să propună congresului această denumire. Nu ştiu dacă ne-a avantajat…

Zi de Zi: Vă referiţi la alegerile europarlamentare?

Ionela Ciotlăuş: Nu, mă refer la votul de la alegerile locale. Foarte mulţi, chiar şi din rândul membrilor, nu înţelegeau dacă ALDE este un partid sau o alianţă. Denumirea nu le spunea că ALDE este un partid politic…

Aurelian GRAMA, Zi de Zi: A fost la vremea respectivă o decizie a lui Călin Popescu Tăriceanu şi a lui Daniel Constantin de a rămâne în echipa care a constituit să zicem USL 2, păstrând o urmă a ceea ce a însemnat marea coaliţie victorioasă din 2012, Uniunea Social Liberală. Cum au evoluat lucrurile la nivel local?

Președinte ALDE, Ionela Ciotlăuş: Pe plan local n-aş putea spune că am avut o alianţă cu Partidul Social Democrat. S-a dorit, într-adevăr, la nivel naţional oarecum continuarea acestei alianţe, iar părerea mea este că la nivel local ea nu a funcţionat şi nici nu cred că ar fi fost necesară foarte mult. Nu se poate spune că acest USL 2 ar fi avut vreo activitate la nivelul judeţului Mureş.

Aurelian Grama: La nivel de Executiv şi al Parlamentului au colaborat…

Ionela Ciotlăuş: La nivel naţional, da.

Zi de Zi: Totuşi, au fost nişte schimbări şi la nivel local, judeţean, alianţa dintre liberalii lui Tăriceanu şi conservatorii lui Constantin. A fost o trecere cam prea uşoară şi poate şi noi, ca presă, am evitat să comentăm retragerea unui om politic de marcă al judeţului Mureş, Marian Cornaciu, patronul Antena 1 Târgu-Mureș, manager Sanagra – Sanlacta…

Ionela Ciotlăuş: Domnul Cornaciu s-a retras din activitatea politică cu mult timp înainte de această fuziune, cu aproximativ un an înainte. În 2014, imediat după arestarea lui Dan Voiculescu s-a retras domnul Cornaciu. N-a dorit să continue activitatea. Eu am fost contactată înaintea fuziunii dintre PLR şi PC de domnul Crăciun, secretarul executiv al Partidului Conservator Mureş la acea vreme. M-a invitat la o discuţie cu domnul Cornaciu, în ceea ce priveşte preluarea acestui sediu. (locul unde realizam interviul, sediul ALDE acum – n.n.). De ce? Pentru că organizaţia PC Mureş aproape se autodizolvase. Nemaiavând un lider care să îi conducă, ei nu mai activau de un an de zile. Am avut o discuţie cu ei, am preluat sediul, le-am spus că doresc să merg mai departe şi voi continua activitatea. Domnul Cornaciu mi-a spus atunci că nu mai doreşte să facă politică.

112

Zi de Zi: Aţi preluat sediul în calitate de PLR Mureş, înseamnă că aţi anticipat fuziunea…

Ionela Ciotlăuş: Dânşi m-au invitat, eu nu ştiam care e statutul sediului, probabil aveau informaţii de la centru, că urmează să aibă loc fuziunea şi aşa am preluat sediul.

Zi de Zi: Tradiţional, vă rugăm să ne faceţi un scurt rezumat al CV-ului politic.

Ionela Ciotlăuş: Am intrat în politică în anul 2003, printr-o filieră strict profesională, ca mandatar financiar al PNL, chiar în debutul campaniei electorale din 2004. Ulterior, am fost cooptată în Biroul Politic Teritoral Târgu-Mureş, am preluat organizaţia de femei din Târgu-Mureş ca preşedinte, din 2004 până în 2009. De asemenea, am fost secretar-coordonator pe judeţ între 2005 şi 2008, iar în 2009 am fost numită preşedinte al organizaţiei Târgu-Mureş, după demisia lui Corneliu Brişcaru, funcţie pe care am îndeplinit-o până în momentul demisiei mele din Partidul Naţional Liberal, respectiv în iulie 2014. După care, la o scurtă perioadă din demisia din PNL m-am alăturat proiectului lui Călin Popescu Tăriceanu şi am intrat în Partidul Liberal Reformator, nu cu funcţie de conducere, ci am dorit pur şi simplu să îmi continui activitatea politică. E uşor a se spune că e vorba de traseism politic, dar nu a fost aşa ceva deoarece am plecat de la o funcţie importantă într-un partid istoric, mare, într-o nouă construcţie politică. La momentul fuziunii cu Partidul Conservator, am acceptat să preiau conducerea filialei ALDE Mureş.

Zi de Zi: De ce aţi plecat de la liberali?

Ionela Ciotlăuş: Am plecat în primul rând pentru că nu am fost de acord cu decizia politică a Partidului Naţional Liberal de a fuziona cu Partidul Democrat Liberal. Nici la nivel naţional nu cred că a fost cea mai fericită decizie politică, pe de altă parte la nivel local lucrurile nu stăteau foarte roz între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal şi am considerat că nu pot să fiu colegă de partid cu domnii Dorin Florea şi Claudiu Maior. Acesta a fost motivul principal pentru care am demisionat. Am avut şi alte motive legate de colegii din PNL. Au fost câteva probleme legate de conducerea Spitalului Judeţean Mureş pe care nu aş dori să le comentez foarte mult. Au cântărit şi respectivele probleme foarte mult şi a fost momentul în care am spus că nu mă mai regăsesc în Partidul Naţional Liberal. Valorile şi principiile în care credeam eu erau deja călcate în picioare.

Zi de Zi: Şi totuşi, eraţi una dintre speranţele în care liberalii au investit din punct de vedere al carierei politice şi administrative.

Ionela Ciotlăuş: Da, dar în momentul în care principiile şi valorile în care crezi nu mai sunt respectate, atunci… Cred că a fost o decizie bună atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei din Partidul Naţional Liberal.

Zi de Zi: Extrapolând, cum vedeţi astăzi decizia opoziţiei primarului Florea de a nu nominaliza viceprimari?

Ionela Ciotlăuş: Nu cred că este o decizie corectă. Într-adevăr, mandatul de viceprimar în subordinea primarului Dorin Florea nu este unul foarte comod. Ştiţi foarte bine că dacă persoana respectivă nu era în graţiile dânsului, dacă nu era o persoană din imediata apropiere politică, acesta nu îşi delega atribuţiile. Legea îi permite acest lucru, din nefericire. Şi atunci mandatul de viceprimar este destul de greu. Este culpa primarului, aceea de a nu delega atribuţii aşa cum prevede legea şi aşa cum ar trebui în mod firesc să facă administraţie publică în slujba cetăţeanului, nu în slujba intereselor personale. Dincolo de acest aspect, decizia de a nu promova viceprimari din cadrul Consiliului Local, şi aici mă refer la PSD şi UDMR, cred că este una total greşită. Aceştia merg pe aceeaşi greşeală pe care a marşat şi domnul primar Dorin Florea. Cred că cetăţenii acestui oraş au nevoie de viceprimari, cred că un viceprimar, chiar aşa, cu un mandat foarte greu de dus la îndeplinire, poate uneori cel puţin să atragă atenţia asupra unor lucruri care nu sunt chiar corecte în desfăşurarea activităţilor executivului. Părerea mea, foarte sinceră din punct de vedere politic, este că astăzi în Consiliul Local Târgu-Mureş nu sunt oameni pregătiţi pentru a fi promovaţi în funcţia de viceprimar. Dacă ar fi pregătiţi pentru a promova în funcţia de viceprimar, aceştia ar fi oameni de administraţie publică, care deja să fi avut un mandat de consilier local sau de consilier judeţean în spate. Pe de altă parte, trebuie să îşi asume politic acest lucru. Şi politic, şi profesional, şi administrativ, din toate punctele de vedere. Dacă ai vrut să ajungi în Consiliul Local, dacă vrei să te implici în administraţie, atunci trebuie să faci lucrurile în aşa fel încât să poţi să îndeplineşti funcţia de viceprimar. Eu cred că am demonstrat în cei doi ani în care am fost viceprimar că se pot face lucruri. E adevărat foarte greu, pentru că nu ai instrumente necesare şi a fost o bătaie de joc din partea executivului, din partea domnului primar Dorin Florea, dar nu putem spune că nu am avut niciun fel de rezultat.

Zi de Zi: Ne întoarcem la alegerile locale. Vă rog să ne faceţi un scurt rezumat a ceea ce aţi reuşit la acste alegeri.

Președinte ALDE Ionela Ciotlăuş: Sinceră să fiu, a fost un mare regret faptul că nu am reuşit să promovăm, nici în Consiliul Local Târgu-Mureş, nici în Consiliul Judeţean Mureş, măcar cu câte un mandat de consilier. Regretul nu e pentru că nu ştim să pierdem o bătălie, ci în primul rând pentru faptul că nu suntem aproape de proiectele municipiului şi ale judeţului. Fiind în Consiliu, poţi mult mai uşor să fii o voce în ceea ce priveşte proiectele care se promovează. N-am reuşit să intrăm deoarece partidul era foarte nou, foarte crud, resursele umane şi financiare foarte puţine, n-am reuşit să ne facem cunoscuţi din punctul meu de vedere şi n-am reuşit să comunicăm suficient cu electoratul. Cred că acestea sunt principalele motive pentru care voturile nu au fost suficiente pentru a câştiga cel puţin un mandat în Consiliul Local Târgu-Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş. Un pic lucrurile stau diferit la Târgu-Mureş, unde a fost marea dezamăgire pentru că aici am activat foarte mult. La Târgu-Mureş a fost veşnica bătălie pe suport etnic între români şi maghiari, cred că nici măcar nu s-a pus în discuţie câştigarea primăriei de către altcineva decât de tradiţionalul Dorin Florea care avea un bazin electoral destul de bine conservat. Astfel, voturile de la Consiliu au plecat după voturile de primar.

113

Zi de Zi: Şi totuşi, avem un partid nou, POL, care a obţinut 10% la Consiliul Judeţean Mureş…

Ionela Ciotlăuş: Da, pentru că diferenţa dintre cele două partide noi este următoarea: ALDE este un partid nou, dar cu oameni politici vechi, care provin din mediul politic şi care sunt asimilaţi oarecum partidelor politice, iar POL este un partid nou care a marşat pe ideea neimplicării politice a membrilor care îl constituiau. Lucru care n-a fost adevărat, dar aşa s-a transmis în piaţă, s-a perpetuat şi cred că acesta a fost motivul pentru care populaţia care tot aşteaptă reformarea clasei politice, aşteaptă altceva de la politicieni, a refulat să zicem în acea zonă. Pe de altă parte, a fost o finanţare mult superioară de care au beneficiat şi care în final îşi spune cuvântul în cadrul oricărei campanii electorale. Au reuşit să se facă forte bine cunoscuţi pe mediul online, cu o infuzie de capital foarte mare. Dacă noi am folosit 1.000 de lei în toată campania pe parte de Facebook, de promovare, ei au folosit 3.000 de lei în fiecare zi. Ca să vedeţi care e proporţia…

Zi de Zi: Ce rezultate aţi avut pe segmentul de comune şi alte oraşe? Aţi avut rezultate bune acolo unde aţi investit sau doar aţi ales foarte bine oamenii?

Ionela Ciotlăuş: Trecând de la Târgu-Mureş la nivel de judeţ, vreau să vă spun că scorul pe care noi l-am luat a fost unul bun comparativ cu nivelul de organizare avut pe judeţ. Din 102 de localităţi, am avut 30 de organizaţii unde am depus liste.

Zi de Zi: Puţin ca să intri în Consiliul Judeţean…

I.C.: Da. Pe cele 30 de localităţi, dacă facem media scorului electoral, suntem la aproape 9%. E un scor foarte bun pentru un partid nou, depăşisem chiar media naţională ALDE. Nu ne lăudăm cu acest scor, dar dacă aveam în 60-70 de localităţi organizaţii, probabil altul era scorul…

Zi de Zi: Ce scor electoral aţi avut în judeţ şi unde aţi obţinut cele mai bune rezultate?

I.C.: 2,71% a fost scorul pe judeţ luat de ALDE. Scor foarte bun am avut la Iernut, unde diferenţa a fost destul de mică, datorită candidatului nostru, doamna Simona Turcu. Am avut scor bun şi la Solovăstru, unde am câştigat Primăria, prin Chirilă Ilie Tătar. În rest peste tot am avut 7-8%, mai puţin la Târgu-Mureş unde am avut 2,6%.

Zi de Zi: Viceprimari aveţi?

Ionela Ciotlăuş: Viceprimar avem la Solovăstru şi atât. Domnul Iuliu Ioan Zehan. În total, avem 35 de consilieri locali în judeţul Mureş.

Aurelian GRAMA: Cu toată specificitatea judeţului Mureş, ce scor vă propuneţi în 11 decembrie?

Ionela Ciotlăuş: Ne propunem să trecem pragul electoral de 5%. Aceasta trebuie să fie ţinta noastră. La nivel de judeţ am demarat, de câteva săptămâni, o campanie prin care încercăm să ne extindem de la 30 la măcar 60 de organizaţii, cu care să intrăm în alegerile parlamentare. Cred că lucrurile se vor desfăşura în termeni foarte optimişti mai bine ca la alegerile locale, pentru că odată ce s-a finalizat bătălia de la Târgu-Mureş pentru scaunul de primar cred că voturile vor merge şi în alte direcţii.

Zi de Zi: La începutul discuţiei aţi folosit termenul de „aţi achiziţionat un partid”, clasic pentru un economist, un liberal şi chiar pentru Călin Popescu Tăriceanu. Trebuie însă să recunoaştem că aţi avut şi o alianţă cu Partidul Conservator, iar forţa acestuia era dată de Antena 1. Aţi beneficiat de sprijinul acestei televiziuni, vă bazaţi pe sprijinul Antenei 1 la alegerile din decembrie?

Ionela Ciotlăuş: Din păcate, nu am beneficiat de sprijin, probabil din cauza lipsei resurselor financiare, din partea niciunei televiziuni şi niciunei redacţii de ziar.

Zi de Zi: Ce achiziţii, ca să folosim şi noi acest termen, ce personalităţi politice dar şi din alte domenii aţi convins ca să obţineţi scorul electoral propus, ca să nu folosiţi doar imaginea lui Călin Popescu Tăriceanu şi a altor lideri naţionali sau regionali?

Ionela Ciotlăuş: Nu am marşat pe principiul unei vânători de oameni politici sub nicio formă, pentru că eu chiar cred că reforma clasei politice trebuie să se facă într-un fel în care oameni care n-au fost implicaţi în politică să se implice în politică, ceea ce e foarte greu. Oamenii noi nu se implică deoarece există o dezamăgire profundă din partea populaţiei faţă de lumea politică. Medici, profesori care ar putea să aibă un renume şi care sunt într-adevăr personalităţi pe domeniul lor profesional nu au niciun interes să intre în lumea politică…

Zi de Zi: Interesul public!

I.C.: Nici măcar interesul public…

Zi de Zi: Dar avem exemplul doctorul Vass Levente, locul 1 pe lista UDMR pentru Camera Deputaţilor, doctorului Florin Buicu de la PSD, doctorului Theodora Benedek în Consiliul Local Târgu-Mureş, doctorului Claudiu Puiac de la PMP…

Ionela Ciotlăuş: Eu vreau să spun că nu vin medici şi profesori din afara lumii politice. Toţi cei pe care i-aţi nominalizat, inclusiv Theodora Benedek, sunt oameni care au activat politic mulţi ani. E un lucru foarte bun că au decis să se implice.

Zi de Zi: Credeam că ne dezvăluiţi o parte din cei pe care îi vom regăsi pe listele ALDE la Camera Deputaţilor şi la Senat…

Ionela Ciotlăuş: La acest moment nu pot să vă ofer nume, deoarece nu s-a definitivat procedura în interiorul partidului de a ne nominaliza oamenii pe liste. Ceea ce este bine de ştiut, şi nu trebuie să facem o poză că aducem oameni şi îi aducem pe listă, ştim foarte bine că e foarte greu de obţinut un mandat de deputat sau de senator şi de fapt contează primul şi al doilea loc pe liste. Restul sunt de umplutură şi se practică la partidele politice să se aducă oameni pe liste doar de umplutură. Şi avem cazuri concrete cu alde Paşcan, doctorul Suciu, care sunt cooptaţi înainte de alegeri pentru a fi puşi pe liste ca şi personalităţi, dar de fapt populaţia este minţită, pentru că doctorul Suciu – care e un bun prieten de-al meu şi pe care îl respect şi este un om extraordinar – a fost folosit politic din păcate de către Partidul Naţional Liberal. De ce? Pentru că dumnealui nici măcar nu era compatibil cu o funcţie de consilier locla sau judeţean, pentru că deţinea funcţia de conducere de la Institutul Inimii. Nimeni nu şi-a pus însă problema asta… Dacă e vorba să cooptăm personalităţi doar de dragul de a arăta că există cineva care e lângă noi, da… dar să nu minţim populaţia punându-i pe liste.

Zi de Zi: Sunt stratageme şi strategeme…

Ionela Ciotlăuş: Eu am încercat să fac un alt fel de politică, să nu merg pe partea lucrurilor simple, am ales calea mai anevoioasă de a face politică, dar care cred eu că e cea care mă reprezintă.

Zi de Zi: Şi totuşi, în condiţiile în care sondajele de opinie dau ca mai mult ca sigur decât ca nesigur obţinerea pragului electoral de către ALDE, judeţul Mureş are experienţa „transplanturilor” de candidaţi de la Bucureşti. Vorbim aici de Eugen Nicolăescu, Victor Socaciu şi mai nou de Cristian Sefer la Sighişoara…

Ionela Ciotlăuş: Nu s-a pus încă în discuţie cu cei de la Bucureşti despre a face un „import” de candidaţi în Mureş, lucru care nu poate fi exclus. Se aude că cei de la Bucureşti îşi caută fotolii prin ţară în diverse judeţe. Nu cred că vor alege judeţul Mureş pentru că ştiu ei cam care e greutatea acestui judeţ din punct de vedere electoral.

Aurelian GRAMA: Dumneavoastră veţi candida?

Ionela Ciotlăuş: Nu ştiu încă dacă voi candida, n-am discutat cu colegii mei cine şi unde va candida. Urmează să avem o astfel de discuţie în rândul partidului.

Zi de Zi: Care este calendarul definitivării listei?

Lider ALDE: Maxim până în data de 10 octombrie se definitivează şi locul pe listă, şi candidaţii.

Zi de Zi: Spuneţi-ne cine a plecat şi cine a venit în echipa de conducere.

I.C.: Domnul Ioan Covaciu şi-a dat demisia, un alt coleg, Viorel Manta, şi-a dat demisia, în urma unor presiuni din partea Primăriei. Alte demisii nu avem, domnul profesor Constantin Nicuşan a preluat de curând conducerea organizaţiei municipale.

Zi de Zi: Care ar fi trei principii sănătoase ALDE cu care speraţi să câştigaţi încrederea votanţilor sau să aduceţi la vot alţi oameni care până acum nu şi-au găsit un reper în ceea ce există pe piaţa politică mureşeană?

Ionela Ciotlăuş: Încrederea în schimbare, deoarece cred că oamenii trebuie să aibă încredere în ei în primul rând. La alegerile locale, 50% din populaţia judeţului Mureş nu s-a prezentat la vot, lucru care pentru mine, ca om politic, este un semnal de alarmă. Cred că acei 50% dacă vor într-adevăr schimbare, şi cu siguranţă o vor, trebuie să se prezinte la vot. Reforma clasei politice nu poate veni decât prin încredere. Am avut 20 de ani în spate şi putem vedea ce a făcut fiecare om politic. Alături de încrederea în schimbare este foarte importantă şi încrederea în dreptate – şi eu cred foarte mult în dreptate, mă lupt pentru ea şi cred că pentru a triumfa dreptatea e nevoie de mult mai mulţi participanţi în această luptă. În rest, cred că fiecare dintre noi, în orice sferă activăm, e nevoie să ne implicăm mai mult în comunitate. Eu nu spun că trebuie să fie toţi membri de partid, şi să activeze în politică, dar cred că viaţa fiecăruia dintre noi, viaţa familiilor noastre, ar fi mult mai bună dacă am investi şi ceva în comunitate. Cred că investiţia în comunitate este unul din lucrurile foarte importante, pe care foarte mulţi dintre noi l-a uitat.

Zi de Zi: Există ferm o decizie la nivel naţional, că ALDE va colabora cu PSD. La nivel local aţi avut o discuţie cu liderii PSD, Vasile Gliga şi Horea Soporan?

Ionela Ciotlăuş: Nu am avut o discuţie pe această temă. ALDE a decis ca la aceste alegeri să participe independent, este o decizie pentru care aşa ne pregătim şi temele pentru alegerile parlamentare. Nu pot să spun că nu am colaborat pe plan local cu PSD. Există o colaborare, nu am avut divergenţe, doar că nu văd o alianţă care să fructifice mai mult decât ceea ce fiecare partid, independent, face…

Zi de Zi: Nu trebuie neapărat o alianţă cu semnături sau cu schimbări de denumiri, dar în viitorul Parlament pentru a face Guvernul, ea e anunţată…

Ionela Ciotlăuş: E prematur să discutăm, cel puţin la nivel local. Din punctul meu de vedere, nu poate fi vorba la acest moment decât de o colaborare strict legată de campania electorală. Colaborare pentru intrarea în Parlament va exista, oarecum această colaborare a fost şi înainte de alegerile locale şi fiecare după puterile proprii a reuşit sau nu…

Zi de Zi: Care ar fi întrebarea cea mai grea pe care jurnaliştii nu v-au adresat-o încă?

Ionela Ciotlăuş: De ce mai fac politică…!

Zi de Zi: De ce mai faceţi politică?

Ionela Ciotlăuş: Pentru că oamenii puternici merg mai departe, în orice condiţii…

Au consemnat Aurelian GRAMA și Alex TOTH

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Controversă a profesorilor catolici: „Avem sau nu liber de Paște?”. Ligia Deca: „Școala nu vă poate limita acest drept”

Distribuie Ministrul Educației din România, Ligia Deca, a efectuat joi, 28 martie, o vizită de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.