Accident mortal, aseară, în Sîngeorgiu de Mureș
3 octombrie 2016Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a anunțat că duminică, 2 octombrie, în jurul orei 17:09, pe DN 15, la km 81+900 m., în Sîngeorgiu de Mureş, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Târgu-Mureş, pe fondul unei depăşiri neregulamentare, a intrat în coliziune cu motociclul marca Suzuki, condus de un bărbat, în vârstă de 47 ani, din Târgu-Mureş, care se afla în depăşire. Potrivit IPJ Mureș, în urma coliziunii, motociclul a fost proiectat într-un autovehicul staţionat în afara părţii carosabile. În urma producerii accidentului, conducătorul motociclului a decedat, iar o femeie, în vârstă de 45 ani, însoţitoare pe motociclu, a fost rănită grav. Conducătorul auto purta centura de siguranţă, iar conducătorul motociclului, cât şi însoţitorul purtau căşti şi echipamente de protecţie. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au dus la producerea accidentului. Circulația rutieră a fost îngreunată până în jurul orei 20.00 din cauza accidentului, coada de mașini ajungând până în localitatea Gornești.
Sursă foto: Info Trafic Mureș
Lasă un comentariu