Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, la Târgu-Mureș Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 507 Vizualizări

Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, la Târgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș, împreună cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș și cu Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, organizează, în perioada 7-9 octombrie, reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR). Reuniunea plenară va începe vineri, 7 octombrie, și va continua sâmbătă, la sediul Facultății de Farmacie din cadrul UMF Târgu-Mureș. Întâlnirile consorțiilor universitare vor fi găzduite în prima parte a zilei de duminică de către UMF, Universitatea „Petru Maior” și Universitatea de Arte.
„La această întâlnire, alături de cei 80 de rectori ai universităților din România, membri CNR, președintele CNR, Sorin Câmpeanu, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, împreună cu alți reprezentanți din conducerea Ministerului, consilier de stat Ligia Deca de la Președinția României, Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României, Adrian Curaj, director General UEFISCDI/ex ministru, Iordan Petrescu, președintele ARACIS, Claudia Popescu, președintele CNFIS, Tiberiu Dobrescu, președintele ANC, Markus Laitinen, președintele EAIE, Alexandru Cumpănașu, președintele CNMR, precum și reprezentanți ai partenerilor de dialog în domeniul învățământului superior: Anton Hadăr, președintele Confederației sindicale Alma Mater și organizațiile studențești ANOSR, UNSR și USR”, se precizează pe site-ul UMF Târgu-Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE