ASA 2 a treia victorie, Avântul și Iernut, surclasate Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 241 Vizualizări

ASA 2 a treia victorie, Avântul și Iernut, surclasate

În etapa a VI-a din Liga III de fotbal, echipa secundă a prim divizionarei ASA Târgu-Mureș a învins pe teren propriu cu 3-1 formația sătmăreană Recolta Dorolţ. Deși adversara era singura formație din Seria V care nu a obținut niciun punct în primele etape, mureșenii s-au impus chiar mai greu decât o arată scorul. Mai mult, „roș-albaștri” au punctat de trei ori, dar numai prin jucători care au deja minute jucate și goluri înscrise în Liga I: Norbert Feketics (min. 29), Ciprian Rus (min. 38) și Yasin Hamed (min. 86), în timp ce pentru oaspeți a înscris Nandor Mester (min. 71). Gazdele au dominat prima parte și s-au desprins la două goluri pe tabelă, prin Feketics, autorul unuia dintre golurile care a calificat ASA în „sferturile” Cupei Ligii la Mediaș, 2-0 cu Gaz Metan și noul sosit, Ciprian Rus, cel al victoriei mureșenilor din Liga I la ACS Poli Timișoara. Deși se aștepta o victorie la scor, mureșenii au fost dominați minute bune în repriza secundă, când ultima clasată a impus ritmul de joc. Dominarea sătmărenilor a fost concretizată de golul lui Mester din minutul 71, după ce portarul mureșenilor a mai respins în două rânduri șuturi ale oaspeților. Ultimele minute au fost jucate de mureșeni la scugerea timpului, dar emoțiile au fost îndepărtate de șutul deviat a lui Hamed, care s-a oprit în plasa porții sătmărenilor. ASA 2 a obținut 3 puncte importante, dar nesperat de greu obținute în fața ultimei clasate și a urcat pe locul 6, cu 10 puncte, la 6 de liderul Sănătatea Cluj.

Avântul și CS Iernut, spulberate

 

Dacă ASA 2 a obținut o victorie muncită în fața ultimei clasate a seriei V a, celelalte două echipe ale județului Mureș au fost învinse în etapa a VI-a la scoruri categorice în partidele susținute în deplasare. Cea mai bine clasată dintre echipele mureșene, Avântul Reghin a fost învinsă de liderul Sănătatea Cluj cu 3-0. Rezultatul final a fost stabilit încă din prima repriză. Andrei Ceaca a reușit o dublă în doar două minute, în minutele 23 și 25, iar Adrian Lupu a stabilit scorul pauzei în ultimul minut al reprizei, care avea să fie și scorul final. CS Iernut a suferit la rândul ei o înfrângere categorică la maramureșenii de la ACS Comuna Recea, scor 0-4. Iernuțenii au menținut echilibrul până spre finalul jocului, primind un singur gol în prima repriză, reușit de Mihai Deac (min. 22). Au cedat la final, când au fost învinși de încă trei ori, prin Viorel Chinde (83 și 86) și Darian Sabadâş (90+2- din penalty). Avântul se află la mijlocul clasamentului, pe locul 9, cu 9 puncte, în timp ce CS Iernut a coborât pe 13, cu doar 3 puncte.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE