Home / Sanatate / Creştere puternică a natalităţii în august

Creştere puternică a natalităţii în august

Distribuie

Populaţia României a scăzut, în primele opt luni din acest an, cu 45.891 de locuitori din cauza declinului demografic, însă declinul populaţiei din cauze demografice a încetinit puternic, ca urmare a creşterii se mnificative a natalităţii în august, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit News.ro.
Diferenţa dintre numărul de decese şi numărul de naşteri a fost în august de 201, reprezentând spor natural negativ. Spre comparaţuie, în august 2015, sporul natural negativ a fost de 3.284 persoane.
În luna august 2016 s-au născut 19.603 copii, cu 3.612 (22,6%) mai mulţi comparativ cu august 2015, şi au decedat 19.804 persoane, în creştere cu 509 faţă de a opta lună a anului trecut, conform sursei citate.
Mortalitatea infantilă din România a scăzut uşor în august 2016, când au decedat 120 de copii cu vârsta de sub un an, comparativ cu 129 de decese în a opta lună din 2015. În primele opt luni din acest an, în România au murit 960 copii cu vârsta sub un an, comparativ cu 1.037 în perioada ianuarie-august 2015.
Potrivit ultimelor statistici internaţionale, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană.
Datele oficiale mai arată că, în luna august 2016, s-au înregistrat 22.200 căsătorii şi 2.475 divorţuri. Comparativ cu a opta lună din 2015, numărul de căsătorii a scăzut cu 3%, iar cel al divorţurilor a urcat cu 50%.
În 2015 s-au născut circa 185.000 de copii în România, iar numărul de decese a fost de peste 260.000, arată datele centralizate de biroul european de statistică, Eurostat.  Doar din sporul natural negativ, populaţia României a scăzut anul trecut cu peste 75.000 de persoane.
În Uniunea Europeană, România este pe locul al treilea în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania (-187.000 în 2015) şi Italia (-161.800), ca număr absolut.
Raportate la populaţie, cele mai mari rate ale declinului demografic din UE s-au înregistrat, anul trecut, în Bulgaria (spor natural -6,2 la 1.000 locuitori), Croaţia (-4), Ungaria (-4) şi România (-3,8), potrivit Eurostat.
Experţii se aşteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populaţia României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050,  potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.