Home / Sanatate / Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%

Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%

Distribuie

Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%, de la 1 octombrie, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20/2016, plata majorată pentru aceste gărzi urmând a fi primită începând cu 15 noiembrie, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat transmis luni AGERPRES. Conform sursei citate, plata gărzilor suplimentare pentru medici se face acum prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august 2016.
Potrivit MS, garda unui medic primar, gradația 5, va fi în zilele lucrătoare, între 781 de lei și 1.094 de lei, sume brute, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, venitul din gardă ajungând la 1.667 de lei brut. Un medic specialist, gradația 5, va primi pentru o gardă efectuată în cursul săptămânii între 614 lei și 860 de lei, sume brute, pentru gărzile din weekend și din zilele declarate sărbători legale același medic urmând a încasa 1.310 lei brut.
”Și în cazul medicilor rezidenți care efectuează gărzi în condițiile legii, acestea vor fi plătite cu sume între 435 de lei brut și 1.147 de lei brut, în funcție de anul de rezidențiat și de sporul aplicat (25% sau 75% în cursul săptămânii și 100% pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale)”, se mai arată în comunicatul menționat.
De asemenea, gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, gărzile fiind considerate atât vechime în muncă, cât și vechime în specialitate. Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporțional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajați. Ca element de notate arată MS, așa numita ”gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat. În plus, medicii care au obținut titlul de doctor în științe medicale începând cu anul 2010 vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat. „Fondurile pentru plata gărzilor vor fi puse la dispoziția spitalelor în mod distinct de către Casele județene de asigurări de sănătate și a municipiului București, conform OUG 43/2016”, precizează MS.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.