Eșec al handbalistelor, după o evoluție dezamăgitoare Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 166 Vizualizări

Eșec al handbalistelor, după o evoluție dezamăgitoare

Etapa a III-a a Diviziei A la handbal feminin a adus în față două echipe care au obținut câte două victorii în primele două runde. Sala Sporturilor din Târgu-Mureș a găzduit miercuri seara întâlnirea dintre SC Mureșul Târgu-Mureș și CS Universitatea Reșița. Oaspetele s-au impus fără mari emoți cu 24-20 (13-9). Mureșencele se aflau pe prima poziție după două etape datorită golaverajului, dar adversarele din primele două runde au fost dintre cele mai modeste ale campionatului. Mureșencele au deschis scorul, dar au fost apoi dominate categoric de către oaspete. Reșițencele au trecut repede la conducere și au gestionat foarte bine întâlnirea cu o echipă lipsită de orientare tactică și cu cele mai experimentate jucătoare aflate în zi de „eclipsă”. Mingi pierdute cu mare ușurință și atacuri ratate, inclusiv de pe semicerc. La jumătatea reprizei reșițencele aveau 6-3, un scor care nu face cinste niciunei echipe după atâtea minute de joc. Cea mai valoroasă cândva jucătoare a mureșencelor, Alina Moloci a redus la două goluri diferența la jumătatea reprizei din aruncare de la 7 metri, dar reșițencele s-au desprins apoi la patru goluri. Era 6-10 în minutul 25 și de la oaspete marcaseră doar două jucătoare: Voina și Cristea. Anihilarea acestora nu a avut cine s-o facă și la pauză s-a intrat cu aceeași diferență, 9-13.

Răbunfnire anulată de neputință
Mureșencele au reușit în partea doua doar să se apropie în câteva rânduri la două goluri. A fost 14-16 în minutul 40, dar atacurile irosite de cele mai experimentate jucătoare din lot au turnat parcă plumb și în picioarele coechipierelor. Cosmina de Oliveira, Alina Moloci, sau Andreea Serediuc au fost departe de ceea ce demonstrau în urmă cu două, trei sezoane. Ele nu au reușit să trimită șuturile pe poartă, sau au luat la țintă portarul, lucru care a permis oaspetelor să se desprindă decisiv, fără a avea emoții la final. Aflată pe prima poziție după două etape, mureșencele par a fi și în acest sezon o echipă care poate ajunge cu greu în prima jumătate a clasamentului. Lotul este redus atât numeric, cât și valoric, iar cele mai experimentate jucătoare par să nu mai aibă aceeași dăruire, iar din urmă nu vine nimeni.
SC Mureșul a punctat prin: Deac 7, Stîngu 3, Farcaș 3, Moloci 2, De Oliveira 2, Bab 2, Serediuc 1. Au mai jucat: Petruneac (portar), Tabita Rad.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE