Înghit și scuip totul Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1544 Vizualizări

Înghit și scuip totul

 

Spun Lumii că mi-i scârbă şi-mi face semn să tac. Trag aer în piept, și-o iau la fugă, să mă ascund; teama îmi zace pe umeri, iar pe voi, autorităților, vă doare-n fund. Mi-e trupul tot mai rece, gol, de-un singur gând înaripat: că toate acestea vor pieri, se vor șterge, cu a îngerilor scuipat.

Stai așa, cititorule, nu fugi de lângă mine, nu o iau razna, încerc doar să reformulez poezia ”Moartea căprioarei” scrisă de Nicolae Labiș, să-i dau o formă autentică, precisă și bine țintită pentru subiectul pe care-l deschid.

Vreau să vorbim despre ursul ucis, miercuri dimineața, în Sibiu, care scoate la iveală, încă o dată, lipsa de pregătire a autorităților în situații în care, la nivel național, nu există un protocol. Execuția ursului la zid continuă să stârnească revolta opiniei publice și dezbateri aprinse pe internet. Scenele filmate de un amator sunt dovada unui act de barbarism. Un pact cu Diavolul. Dacă nu există un protocol, ți se pune pistolul la tâmplă. Mărturie vie a faptului că după 89 sunt mai mulți tâmpiți în jurul nostru decât au fost vreodată, mulți, prea mulți, arunci cu o piatră și lovești trei. Iar dacă mintea lor nu concepe ceva, li se pare suspect și elimină. Marea frustrare vine din faptul că trebuie să-i înghit pe cei care fac ca România, însăși, să nu mai fie altceva decât un animal hăituit, bolnav și obosit. Nu pot să mă lupt cu mâinile goale, motiv pentru care îi înghit și-i scuip a doua zi, pentru a-mi găsi tăria de a merge mai departe. De ani de zile urmăresc cum ies pe bandă tot felul de șefi și șefuți și directorași cu teze de doctorat și poeme scrise țășnind din frunte și din penel, iar eu, latru, rag, behăi, mugesc, de ani de zile cuvintele mă caută mereu, pentru că nu mai am putere să le rostesc.

La intervenţia de capturare a ursului au participat zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri, medici, vânători, angajaţi ai Direcţiei Silvice, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare, dar şi reprezenţi ai altor instituţii. Zeci. Tot alaiul. Trei ore a durat operațiunea de capturare, s-a tras o singură doză de tranchilizant, dar și acela cu rateu. Glonțul, în schimb, a mers direct la țintă, nu-mi explic de ce, probabil autorul era un fan înrăit League of Legends, cunoștea mai bine elementele de bază ale jocului. Autoritățile au justificat decizia de împușcare a ursului prin faptul că se crease un pericol iminent pentru oameni, dar din imaginile văzute, acesta părea mai mult speriat, decât agresiv, dornic să ajungă acasă, decât să vadă fețele oamenilor. Animalul pătrunsese în curtea unei fabrici în care erau oameni la lucru, dar camerele de supraveghere arată, clar, că nu era nimeni în curte. Doar ursul, încercând disperat să escaladeze un zid prea mare pentru a ieși de acolo. Și cel care l-a executat. Ca să cunoşti ceea ce gândesc oamenii în realitate, uită-te la cum acţionează mai degrabă decât la ce spun, a spus, odată, un mare filosof al cărui nume îmi scapă pe moment.

Cu un zâmbet unsuros ascuns sub o pojghiță subțire de sarcasm am fost întrebată, la un moment dat, dacă aș fi gândit la fel, în situația în care mi-ar fi atacat unul din copii sau chiar pe mine. Răspund la această întrebare, foarte scurt: să nu căutăm să mergem pe alte direcții, să nu vorbim la derută, doar pentru a ne ascunde vina. În subiectul pe care-l discutăm nu există conjuncția ”dacă”. Nu e momentul de filosofarea unei probleme existențiale. Aici, acum, există doar un subiect și un predicat. Eu nu judec decât ceea ce este, iar timp de trei ore în care ursul a fost vânat, nu au existat victime de nici un fel. În schimb, DACĂ ar mai exista un Univers paralel cu cel în care trăim noi, acolo aș vrea să fiu. Ți-o jur.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE