VIDEO: Etica universitară, necesitate sau cal troian?

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a susţinut miercuri, 5 octombrie, prezentarea „Etica universitară, necesitate sau cal troian?”, prilej cu care a analizat principalele aspecte referitoare la aplicarea şi respectarea eticii în universităţi, subiect din ce în ce mai prezent în mass media naţională.

Prezentarea a avut loc cu ocazia conferinţei „Summitul de Integritate pentru Prosperitate”, găzduită de Sala Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi organizată de Transparency International România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, Rotary Club Târgu-Mureş şi Griffiths School Management, prin intermediul programului „Collective Action for Business Integrity”.

„Ne dorim să ajungem la 5 stele”

Prezentarea prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a început cu o veste pozitivă, referitoare la clasarea UMF Târgu-Mureş pe locul 1 în ierarhia universităţilor de 4 stele din România, realizată de Societatea Academică din România. „O organizaţie, eu aş spune extrem de tăioasă, la nivel naţional, Societatea Academică din România, care periodic face rapoarte pe diverse zone ale eticii, ale transparenţei în România, pentru al treilea an consecutiv a clasat UMF Târgu-Mureş pe primul loc în Topul Universităţilor din România de 4 stele. Sigur, noi ne dorim să ajungem la 5 stele, şi nu cred că mai este mult până acolo. Neavând însă la îndemână fiecare criteriile riguroase şi cuantificabile cu care cei care fac asemenea evaluări le au, ele sunt transparenţa şi corectitudinea administrativă, cea academică, calitatea guvernanţei şi managementul financiar, fiecare dintre ele fiind cuantificabile. Pentru noi a fost întotdeauna şi un exerciţiu de autoevaluare, pentru că probabil cel mai important şi mai eficient mijloc de a preveni corupţia, complicaţiile de oricare fel ar fi ele este transparenţa. Şi transparenţa în diversele ei forme, fie că sunt administrative, fie că este o transparenţa academică, managerială, până la urmă ne fereşte de multe alte necazuri, ceea ce e meritul unei comisii academice care este bine închegată şi care şi-a pus într-o ordine valorile, nespunând nici pe departe că nu avem şi noi problemele noastre, cum are orice fel de instituţie care este complexă şi completă, dar încercăm să le manageriem cât se poate de bine”, a afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Etica universitară, aplicată în trei etape

„Tema pe care am ales-o face referinţă la un subiect care este foarte fierbinte şi este aşa de fierbinte că nu se mai răceşte de-a lungul timpului”, a continuat rectorul UMF Târgu-Mureş, referindu-se la subiectul prezentării, respectiv „Etica universitară, necesitate sau cal troian?”.

Potrivit rectorului UMF Târgu-Mureş, aplicarea eticii în universităţile din România s-a realizat în trei etape, prima dintre acestea fiind poziţionată între anii 1990 şi 2004. „De ce necesitate? Aş spune că discuţia şi mai ales aplicarea eticii în universităţi, în România noastră post-decembristă a trecut prin trei etape. Prima etapă aş poziţiona-o până în 2004, când a apărut Legea 206 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică. Până în 2004 lucrurile erau făcute în România în baza mai mult a unui bun simţ, a unei tradiţii care putea exista, a unui mimetism văzând cum fac şi alţii, a unei experienţe personale, a noastră sau a altora, şi mai puţin într-un cadru care să fie reglementat din punct de vedere legal. Aş spune mai mult, legea anterioară a învăţământului care a apărut în 1995 nu avea nicio referinţă concretă, cum are cea din 2011, la probleme de etică universitară sub diversele ei forme de manifestare. Din cauza acestui vid legislativ care exista la vremea respectivă, evident că nu au apărut suficient de bine conturate mecanisme de control ale modului în care etica se aplică în universităţi. De asemenea, trăiam o vreme în care internetul nu era aşa cum este astăzi şi era perioada în care accesul la resursele electronice era destul de reţinut, ca să nu mai spun că lipsea poate ceea ce era mai important, respectiv o cultură a eticii universitare. Foarte multe lucruri se făceau oarecum după ureche, dar bazându-ne pe un bun simţ care poate să fie diferit din cauza diversităţii. Aceasta a fost perioada oarecum empirică sau haotică a eticii în universităţi. Acestei perioade îi plătim astăzi o mulţime de consecinţe”, a precizat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

A doua perioadă în aplicarea eticii universitare a fost cuprinsă între 2004-2011. „A doua perioadă de care aş vorbi cuprinde anii 2004 – 2011. În 2011 a apărut legislaţia, dar aceasta nefiind dublată de un interes suficient de mare asupra acestui subiect exista dar era aplicată cu destul de multă eterogenitate. Exista o lege, dar lipseau mecanismele eficiente de evaluare, lipseau termenii necesari evaluării. Această perioadă a fost oarecum de tranziţie spre vremurile noastre”, a subliniat rectorul UMF Târgu-Mureş.

În fine, a explicat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, cea de-a treia perioadă a început în 2011 şi durează până în prezent. „Sigur, în 2011 a apărut noua Lege a Educaţiei care are un articol separat şi mai multe articole în afara acestui subcapitol, legate de etica universitară, de sancţiuni, de ceea ce ar trebui să se întâmple în mod corect şi riguros în universităţi, lege care a lăsat pe mulţi care veneau din vremurile anterioare într-un fel de ofsaid din care nu prea ştiau cum să iasă. Ei, acest ofsaid a fost fluierat cu foarte multă promptitudine de diverşi arbitri. Interesul creat a fost în primul rând de natură mediatică, aşa s-a creat această poveste complicată şi fără un sfârşit prea curând. Însă triggerul numit eveniment de presă a făcut ca universităţile să îşi facă o radiografie proprie şi să vadă care e zona de slăbiciune pe care o au, unde trebuie să intervină şi cât de rapid să facă lucrul acesta. Deşi acest lucru poate nu-l văd chiar toţi, în general vorbind universităţile au reacţionat foarte prompt, mă refer la cele care se respectă şi au înţeles care este mecanismul unde au probleme. Şi-au creat propriile regulamente anti-plagiat aplicate la nivel de licenţă, masterat, doctorat, şi-au creat proceduri pentru revistele pe care le editează, au achiziţionat softuri performante pentru a evalua calitatea lucrărilor ştiinţifice, au creat proceduri de asumare a responsabilităţii legale a fiecărui producător de ştiinţă, mai mare sau mai mică, şi-au creat comisii de etică care să ia poziţie, care să judece, care să dea verdicte pe care să le aplice ulterior. Au început să utilizeze şi altfel toate resursele electronice care există şi în urma acestor proceduri de care spuneam vreau să vă spun că astăzi, accidentele de etică sunt aproape de neacceptat”, a precizat rectorul UMF Târgu-Mureş.

Mecanismele anti-plagiat, funcţionale

Tocmai pentru că mecanismele deja create nu au cum să permită apariţia unor asemenea accidente de etică, cazurile înregistrate după anul 2012 sunt aproape inexistente, a mai susţinut prof. univ. dr. Leonard Azamfirei. „Un doctorand care îşi susţine teza nu poate să treacă la susţinerea tezei dacă nu trece de evaluarea propriu zisă de anti-plagiat. Orice revistă la care trimiţi articol, fie că e a universităţii sau din altă parte, are proceduri foarte bine definite de evaluare a articolului respectiv şi nu trece la următorul pas până nu e convinsă că lucrurile sunt curate din acest punct de vedere. De aceea spun că accidentele de astăzi nu pot să vină decât dintr-o inconştienţă a celui care se pune într-o asemenea ipostază, dublată poate de un viciu de funcţionare la nivel instituţional. Ceea ce este constant adus în faţă astăzi sunt accidentele de ieri, dacă pot spune aşa, din primele două perioade de care spuneam, în care greşelile care au existat s-au făcut fie din premeditare, fie dintr-o neînţelegere a gravităţii situaţiei de la momentul respectiv. Toate cazurile care sunt în continuare mediatizate s-au produs înainte de anul 2012”, a menţionat gazda conferinţei „Summitul de Integritate pentru Prosperitate”.

Problemele de etică, vaste

În prezentarea sa, rectorul UMF Târgu-Mureş a adus în discuţie şi alte aspecte referitoare la etica universitară, cum ar fi autoplagiatul, „publicarea în salam”, authorship-ul şi abuzul de autoritate. „Problemele noastre de etică universitară, pentru că n-aş vrea să îngustez tema doar la plagiat, vin dintr-o altă zonă care este mult mai volatilă. De pildă, autoplagiatul. Faptul că tu îţi publici din nou o lucrare sau date dintr-o lucrare într-o altă lucrare este un concept care este încă controversat. Citeam acum doi ani, într-un raport al Coaliţiei pentru Universităţi Curate, o referinţă despre UMF Târgu-Mureş şi mi-a plăcut referinţa care spunea că UMF are proceduri uneori exagerate legate de autoplagiat. De asemenea, „publicarea în salam” este un termen de-al nostru, adică publici fragmente din cercetare ca să îţi multiplici numărul de lucrări publicate e iarăşi o chestiune discutabilă, pe care mulţi o critică, poate pe bună dreptate. Dar intrăm într-o zonă şi mai complicată, authorship-ul. Cine este autorul propriu zis al unei lucrări care are patru, cinci, şase, şapte autori? Care e mecanismul prin care pui autorii, ultimul care contează, sau al treilea, al patrulea? Între colegi folosesc un termen neacademic, dar total expresiv, este loc de cumetrie în producţia ştiinţifică? Adică eu te pun pe tine, tu mă pui pe mine? Lucrul acesta este foarte greu de demonstrat la modul concret pentru că cine ştie când îţi va ajuta la o promovare care urmează. Apoi, abuzul de autoritate: eu sunt şef, tu eşti doctorand, faci o lucrare. Prin faptul că îţi sunt şef, în mod automat sunt coautor la lucrarea pe care ai făcut-o tu? E o chestiune greu de desfăcut pentru că fiecare într-un fel sau altul are un şef care cândva decide în dreptul său”, a afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

„Este etica este un cal troian?”, a întrebat apoi audienţa rectorul UMF Târgu-Mureş, conform căruia mecanismele de supraveghere, de verificare şi de sancţiune deţinute în prezent de universităţi sunt funcţionale. „Pun un semn de întrebare pentru că aşa cum spuneam adineauri avem mecanisme de supraveghere care sunt funcţionale, avem mecanisme de sancţiune, sigur ar putea fi aici o componentă penală pe care juriştii o pot defini mult mai bine, dar în primul rând o sancţiune de natură morală”, a menţionat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Profilaxia, mai importantă decât „vânătoarea de vrăjitoare”

Prezentarea rectorului UMF Târgu-Mureş nu a fost lipsită de concluzii interesante, două dintre acestea fiind că în cazurile de etică profilaxia este poate mai indicată decât „vânătoarea de vrăjitoare”, respectiv că învăţământul românesc are şi alte probleme stringente care necesită găsirea de soluţii eficiente. „Problemele de etică universitare care încă există se rezolvă mai bine prin profilaxie decât prin „vânătoare de vrăjitoare”. Încă mai avem schelete în dulap, încercăm să golim dulapurile şi să punem în loc de schelete cărţi în dulapurile respective, pe care să le şi citim. Apoi, cazurile demonstrate trebuie sancţionate din motive în primul rând de morală şi mai puţin de lege. Nu suntem tribunale, suntem universităţi, dar avem în egală măsură nevoia de a aplica o unitate de măsura standard pentru morală. Aş încheia spunând următorul lucru: nu aceasta este problema fundamentală a învăţământului românesc. Aceasta pare să fie problema fundamentală, pentru că ţine de imagine şi imaginea vinde cel mai bine ceea ce este în spate, dar în esenţă problema noastră, a învăţământului românesc, este legată de curriculă, de ce fel de studenţi şcolarizăm, de ce competenţe au când termină ei, care este gradul lor de inserţie pe piaţa muncii, dacă facem diplome care se regăsesc în viaţa practică sau doar sunt diplome care nu au nici un fel de acoperire. Restul lucrurilor sunt importante, dar trebuie să devină secundare şi să se rezolve natural, şi nu prin metode sângerânde aşa cum am spus până acum. Acesta e punctul de vedere pe care îl am, urmărind per ansamblu situaţia academică din România şi fiind destul de îngrijorat de ceea ce urmează să se întâmple şi văzând destul de greu un „bec roşu”, un capăt al unui tunel pe care nu îl ştim, pentru că punem deseori în faţă forma decât fondul. Restul, sigur că poate să fie discuţie”, a conchis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Alex TOTH