Director nou la Cancelaria Prefecturii Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1660 Vizualizări

Director nou la Cancelaria Prefecturii Mureş

111Începând cu data de 3 octombrie, funcţia de director al Cancelariei Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş este ocupată de Sorin Savu, fostul viceprimar al municipiului Sighişoara între anii 2002-2012.

Reporter: Ce v-a determinat să acceptaţi provocarea de a fi directorul Cancelariei Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş?

Sorin Savu: În primul rând, a fost o onoare că domnul prefect s-a gândit la mine. Probabil datorită experienţei pe care am acumulat-o în administraţie a avut curajul şi încrederea să îmi acorde această onoare, de a fi şeful cabinetului dânsului. Sunt onorat de alegerea domnului prefect şi o să fac tot ceea ce îmi stă în putere, cu cunoştinţele pe care le am, pentru ca activitatea din cabinet şi din Instituţia Prefectului să meargă cât mai bine, în folosul judeţului Mureş şi al cetăţenilor.

1-sorin-savu

Rep.: Ce v-aţi propus, concret, în perioada următoare, mai ales în contextul organizării alegerilor din 11 decembrie?

S.S.: Având în vedere timpul scurt de la numirea mea, respectiv data de 3 octombrie, sigur că prioritatea numărul 1 ca şi atribuţii ale prefectului este organizarea alegerilor parlamentare. Normal că şi eu o să pun umărul la buna desfăşurare a acestor alegeri, îmi voi pune toate cunoştinţele la îndemâna Instituţiei Prefectului, ca să putem duce la bun sfârşit această sarcină importantă.

Rep.: Vă rog să detaliaţi cu privire la experienţa dumneavoastră administrativă şi profesională…

S.S.: În anul 2000 am intrat în Consiliul Local al municipiului Sighişoara, din partea ApR, împreună cu domnul primar Dorin Dăneşan, iar în anul 2002 am fost ales, de către consilierii locali, în funcţia de viceprimar al municipiului Sighişoara, pe care am deţinut-o până în 2012. Din 2012 m-am întors la societăţile comerciale pe care le aveam înainte şi mi-am desfăşurat activitatea la firmele mele. Pe lângă firmele pe care le deţin, am avut funcţia de director tehnic la o fabrică de hârtie.

 

A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE