Home / Slider / Programul Erasmus +. Elevii de la “Cantemir” pleacă în Italia

Programul Erasmus +. Elevii de la “Cantemir” pleacă în Italia

Distribuie

 

Școala Postliceală “Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş demarează din toamna acestui an proiectul ,, Stagiu de formare practică a viitorilor asistenți medicali generaliști pentru situații de urgență, în conformitate cu normele europene”, Proiect Erasmus+ de mobilitate, pentru formare profesională, finanțat în întregime de Uniunea Europeană.

 

Proiectul se adresează elevilor anului III ai Școlii Postliceale “Dimitrie Cantemir” și se defășoară pe parcursul a 12 luni, mai exact pe perioada anului școlar 2016-2017. ”Îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor personale ale participanților vor avea ca scop pregătirea lor în îndeplinirea sarcinilor cu mai multă siguranță, competențe dovedite prion documentele Europass de evaluare. Participanții vor putea face astfel, cea mai bună opțiune privind viitorul lor de muncă, deci tranziția de la școală la viața activă”, a precizat Laura Cepoi, responsabil de proiect. Cei care veghează la bunul mers al activităților în cadrul proiectului sunt Simona Cistelecan, responsabil cu formarea profesională și de grup țintă, Constantin Alexandrescu, responsabil cu acțiuni de comunicare și promovare și Sebastian Olar, responsabil financiar.

Implementarea acestui proiect asigură deschiderea școlii către parteneriate cu instituții de profil din străinatate, ca modalitate de folosire a oportunităților oferite de Uniunea Europeană.

Scopul proiectului este îmbunatățirea tranziției de la școala la viața activă și creșterea gradului de competitivitate al absolventului Școlii Postliceale “Dimitrie Cantemir” cu specializarea Asistent Medical Generalist, pe piața muncii. Obiectivul general al proiectului este consolidarea cunostințelor de conduită în urgențele medico-chirurgicale prin aprofundarea informațiilor din cadrul curriculumului național și a deprinderilor specifice privind situațiile de urgență necesare în orice instituție de sănătate din țară și străinătate.

Stagiu la Spitalul Antony Cardarelli (Campobasso)

Activitatea pricipală a proiectului este efectuarea stagiului de pregătire practică, timp de trei săptămani, câte şase ore/zi, sub directa supraveghere a tutorilor de practică, în cadrul spitalului Antony Cardarelli, din Campobasso, Regiunea Molise, Italia.

Obiectivele acestui proiect urmăresc dezvoltarea și consolidarea competențelor practice și de muncă ale elevilor Ţcolii Postliceale “Dimitrie Cantemir” conform modului de Conduită în urgențe medico-chirurgicale, specializarea asistent medical generalist, anul III de studiu, nivel de calificare 5, prin participarea la un stagiu de mobilitate. Consolidarea abilităților de muncă în echipă, de comunicare profesională în cadrul unor echipe multilingvistice și multiculturale cu bolnavi provenind din alte culutir și utilizarea de noi tehnologii medicale modern la nivelul cerințelor și standardelor europene.Un al treilea obiectiv este dezvoltarea competențelor culturale, formarea de noi competențe lingvistice și însușirea unui comportament civic specific unui cetățean European.

Fiecare participant va primi un certificat de mobilitate Europass, iar instrumentul național de evaluare folosit este notarea în cadrul modulului Conduită în urgențe medico-chirurgicale, atât pentru competențele teoretice dobândite în pregătirea teoretică din cadrul școlii, precum și cele practice dobândite în cadrul mobilității.

foto-2-diana

”Sunt emoționată, curioasă, în același timp, de cum se va desfășura această experiență. Vreau să acumulez cât mai multe cunoștințe, să văd cum se lucrează afară în domeniul medical, atât eu, cât și colegii mei, să ne construim ca viitori asistenți la standard europene. Mă bucur că școala ne-a dat oportunitatea de a pleca prin Erasmus, ceea ce nu e lucru puțin”, ne spune Diana Mailat.

marius-mihaila

”Sunt nerăbdător să plec, să văd un sistem medical total diferit de al nostru, unul mai bine pregătit, din punct de vedere al responsabilității asistenților medicali, al condițiilor de muncă și chiar al salarizării. Experiența ne va ajuta să ne formăm la standard europene și ne va pregăti mai bine pentru integrarea pe piața europeană a muncii”, afirmă Marius Mihăilă.

eugen-bordea

”De doi ani de zile fac investigații în țările nordice, respectiv Anglia, Scoția și Irlanda, dar cu această ocazie voi vedea și sistemul sanitar din Italia, volumul de muncă și condițiile acolo, relația dintre cadrele sanitare”, precizează Eugen Bordea.

violeta-stroia

”Am emoții înainte de această plecare, am colegi care au făcut și voluntariat în domeniu. Am trăit în Italia opt ani de zile și e o mare diferență între sistemul nostru și al lor, experiența este binevenită în dezvoltarea noastră personal și ne va ajuta în consolidarea cunoștințelor noastre de conduită în urgențe medico-chirurgicale”, ne destăinuie Violeta Stroia.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferința de diseminare și promovare a Proiectului Correctional la Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie Penitenciarul Târgu Mureș a organizat joi, 28 martie, conferința de diseminare și promovare a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.