Home / Slider / Cei mai fideli cinci seniori din județul Mureș, premiați de BRD

Cei mai fideli cinci seniori din județul Mureș, premiați de BRD

BRD i-a premiat miercuri, 19 octombrie, pe cei mai fideli cinci seniori din județul Mureș, cu câte un card Gift în valoare de 400 de lei, pe care să-l utilizeze la plata bunurilor pe care le vor achiziționa. Premierea a avut loc în cadrul lansării unei campanii atractive pentru pensionari. Banca le oferă pensionarilor care aleg, până în 30 noiembrie, să-și încaseze pensia într-un cont deschis la BRD, comisioane și dobânzi preferențiale la depozite și credite.

Directorul Grup Mureș, Gyula Demeter, a declarat miercuri, 19 octombrie, într-o conferință de presă, că în timpul acestei promoții, care se desfășoară în mai multe orașe ale țării, BRD își premiază cei mai fideli clienți seniori. Caravana „BRD Senior” urmează să viziteze în perioada următoare și alte mari orașe. La Târgu-Mureș, au fost premiați: Aurel Pop (Târgu-Mureș), Eugenia Coman (Sighișoara), Ioan Dan (Reghin), Laura Farcaș (Târgu-Mureș) și Maria Demeter (Târgu-Mureș). Oamenii s-au arătat încântați de premiile primite, mai ales că pentru unii dintre ei a fost pentru prima dată când au câștigat un premiu. Directorul Grup Mureș le-a mulțumit clienților seniori pentru fidelitate și i-a asigurat că vor beneficia mereu de cele mai bune servicii.
„Considerăm că este un prilej de sărbătoare, pentru că ne bucurăm să putem răsplăti fidelitatea. În mod tradițional, toamna, BRD organizează o campanie dedicată vârstnicilor, pensionarilor, o categorie de clienți foarte importantă pentru noi, campanie care constă în prețuri promoționale și atractive în ceea ce privește serviciile oferite de bancă pensionarilor, dar și în premii. Anul trecut, am premiat un pensionar din județul Mureș, care a beneficiat mult timp de serviciile băncii, iar anul acesta am considerat că este de bun augur să extindem premierea spre un număr de cinci clienți ai băncii”, a declarat Gyula Demeter.

2-pensionari60 de premii oferite clienților seniori
În desfășurare până la sfârșitul lunii noiembrie, promoția BRD Senior le oferă pensionarilor șansa de a câștiga unul dintre cele 60 de premii în bani oferite de bancă. „În momentul de față, la nivel național, avem în derulare o campanie cu premii dedicată atât pensionarilor care sunt deja clienți BRD, cât și pensionarilor care optează să devină clienți BRD. Campania se încheie la sfârșitul lunii noiembrie, iar premiile sunt în număr de 60: 10 premii a câte 5.000 lei și 50 de premii a câte 1.000 lei”, a afirmat directorul Grupului Mureș.

O gamă largă de produse și servicii în promoție
În această promoție sunt incluse o gamă largă de produse și servicii dedicate, clienții beneficiind de comisioane 0 la încasarea lunară a pensiei, deschiderea și administrarea contului curent în lei, deschiderea și administrarea contului de economii în lei, emiterea, reînnoirea și administrarea cardului Maestro, retragerea de numerar de la ATM-urile și POS-urile BRD, interogarea soldului la ATM-urile BRD, 2 alerte de tip SMS gratuite lunar la creditarea contului curent cu sume de peste 500 de lei, plata facturilor prin ATM-uri sau canalele bancare la distanță sau plățile către alți clienți BRD, tot prin intermediul canalelor bancare la distanță. De asemenea, clienții beneficiază de dobânzi preferențiale atât la creditele de nevoi personale, cât și la depozitele în lei și conturile de economii în lei deschise la BRD.
„Ca noutate, avem un pachet Senior, în care am pus mai multe produse prin care să ușurăm interacțiunea pensionarilor cu banca. La contul curent atașăm un card, practic nu depinde de programul băncii ridicarea pensiei sau a altor venituri. Am inclus multe operațiuni gratuite, precum: administrarea lunară a contului curent în lei, administrarea lunară a contului de economii în lei, administrarea cardului, retragerile în numerar la ATP/ POS BRD, interogările la ATM BRD și operațiunile intrabancare de plată prin bancă la distanță. Pe lângă acestea, clienții beneficiază de dobânzi preferențiale atât la creditele de nevoi personale, cât și la depozitele în lei și conturile de economii în lei deschise la BRD”, a precizat Cosmin Merdariu, director Grup Retail.
Depozitele la termen în moneda națională le sunt oferite seniorilor la dobânzi speciale, mai mari cu 0.10% decât dobânda standard. De asemenea, contul de economii Atucont în lei beneficiază de un bonus de 0.15% față de dobânda standard. Creditele de nevoi personale Expresso sunt oferite cu reducere de 10% la dobânda fixă pentru împrumuturile de până la 68.000 lei.
În prezent, în județul Mureș sunt 21 agenții BRD, dintre care 11 în Târgu-Mureș, și 31 de ATM-uri, iar facilitățile pe care le oferă banca sunt multiple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Auchan app, pe primul loc în topul celor mai descărcate aplicații gratuite

Auchan Retail România a lansat pe 31 martie programul de fidelitate MyCLUB Auchan. Datorită campaniei …