Home / Sanatate / Curs pentru voluntari, la SMURD

Curs pentru voluntari, la SMURD

Distribuie

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), în parteneriat cu Organizația Studențească de Medicină de Urgență (OSMU), organizează un curs pentru voluntari începători. Acesta se va desfășura în perioada 29-30 octombrie și în perioada 5-6 noiembrie. Potrivit reprezentanților OSMU, în cele patru zile de curs, voluntarii vor învăța atât noțiuni teoretice, cât și anumite manevre practice. „Ești student al unei facultăți/postliceale din domeniul medical? Vrei să înveți de la cei care au pus umărul la ridicarea SMURD? Vrei să îți ajuți semenii? Vrei să iei contact cu lumea medicală? Locul tău este la noi. Pentru că SMURD înseamnă calitate și pentru că noi suntem parte a familiei SMURD, vrem să-i selectăm pe cei mai buni. Participanții vor susține la finalul zilelor de curs un examen prin intermediul căruia se va face selecția noilor voluntari ai serviciului de urgență”, au precizat reprezentanții OSMU. Informații suplimentare despre modalitatea de înscriere se pot obține la numărul de telefon: 0747-129.272.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.