Home / Sport / Week end „tulbure” pe Mureș, de la Nord la Sud

Week end „tulbure” pe Mureș, de la Nord la Sud

Distribuie

În etapa a X-a a seriei Mureș din Liga IV de fotbal se întâlnesc două dintre cele patru formații care poartă numele Mureșul, aflate pe podium, o alta fiind implicată în lupta pentru primul loc. Dintre aceastea se detașează jocul de la Luduș, între campioana ultimei ediții, Mureșul din localitate, și actualul lider, Mureșul Rușii Munți. Ludușenii se află pe a treia treaptă a podiumului în actuala ediție, la 5 puncte în urma adversarului și o victorie i-ar putea apropia la doar 2. De acest lucru ar putea profita ocupanta locului secund, Juvenes Târgu-Mureș, aflată la un singur punct de primul loc. Juvenes are însă un joc mai mult decât cele două și o deplasare la Mureșul Cuci în această rundă, terenul pe care a ratat Gaz Metan Târgu-Mureș podiumul în săptămâna trecută. Așadar, o luptă pentru podium pe Mureș, între echipele de pe Mureș, de la Nord la Sud. Nici a patra, Mureșul Nazna nu va fi lipsită de emoții, urând să primească vizita celor de la ACS Miercurea Nirajului, aflată în ascensiune de formă. Celelate partide ale etapei care se dispută sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 11.00 nu nu aduce față în față echipe care luptă pentru primele locuri. O altă echipă târgumureșeană aflată aproape de primele locuri, MSE 08 va încerca să se mențină aproape de fruntașe în întâlnirea de la Ungheni, unde Viitorul a obținut un singur punct, dar tocmai în fața liderului. Tot patru echipe are și Târgu-Mureșul în acest sezon. A patra, Atletic, se află și ea în ascensiune. După patru înfrângeri în primele patru etape, a obținut tot atâtea victori, dar va avea o deplasare dificilă la Sângeorgiu de Pădure, unde Târnava Mică parcă nu mai are același „debit”. Echilibrată se anunță întâlnirea de pe terenul din Mureșeni, unde Gaz Metan întâlnește Lacul Ursu Mobila Sovata, ambele aflate în prima jumătate a clasamentului, în timp ce la Acățari, Raza de Soare din localitate caută o rază de speranță de a evada din subsol în fața echipei ASC Sărmașu. Singura care nu va avea emoții este cealaltă formație Gaz Metan, din Daneș, care era pe punctul de a se retrage, iar acum va sta în urma retragerii formației Avântul Miheșu de Câmpie.

Programul etapei a X-a, sâmbătă, 23 octombrie, ora 11.00

Târnava Mică Sg. de Păd.    – Atletic Târgu-Mureș

Mureșul Luduș                     – Mureșul Rușii Munți

Gaz Metan Tg. Mureș          – Lacul Ursu Mobila Sovata

Mureșul Cuci                       – Juvenes Târgu-Mureș

Viitorul Ungheni                  – MSE 08 Târgu-Mureș

Raza de Soare Acățari          – ASC Sărmașu

Mureșul Nazna                     – ACS Miercurea Nirajului

Gaz Metan Daneș                 – stă

Clasamentul

  1. Mureșul Rușii Munți           8       7 1 0 21-  7         22
  2. Juvenes Târgu-Mureș         9       6 3 0 29-13        21
  3. Mureșul Luduș                     8       5 2 1 22-11        17
  4. MSE 08 Târgu-Mureș         8       5 0 3 25-14        15
  5. Gaz Metan Tg. Mureș         8       5 0 3 14-14        15
  6. ACS Miercurea Nirajului    9       4 1 4 24-20        13
  7. Mureșul Cuci                        8       4 1 3 13-13        13
  8. Lacul Ursu Sovata               8       4 1 3 13-14        13
  9. Atletic Târgu-Mureș           8       4 0 4 23-14        12
  10. Târnava Mică Sg. de Păd.  8       3 2 3 15-15        11
  11. Gaz Metan Daneș                9       3 1 5 18-24        10
  12. ASC Sărmașu                       9       2 2 5 16-28          8
  13. Mureșul Nazna                    9       2 0 7   8-23           6
  14. Raza de Soare Acățari        9       1 1 7 10-28          4
  15. Viitorul Ungheni                 8       0 1 7   9-22           1

Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.