Share

Home / Sport / Cupa Armoniei și-a respectat denumirea la ediția a III-a

Cupa Armoniei și-a respectat denumirea la ediția a III-a

Cea de-a III-a ediție a Cupei Armonia la fotbal în sală a fost câștigată de echipa care a reprezentat Primăria Târgu-Mureș. Victoria echipei organizatoare este mai rar întâlnită în turneele amicale de acest gen, unde li se oferă invitatelor să-și însușească trofeul. Desfășurarea ediției a III-a a fost însă una pe măsura denumirii, competiția desfășurând-se într-un spirit de fair play desăvârșit. La stratul întrecerii desfășurată sâmbătă în sala Liceului cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu-Mureș s-au mai aflat echipele Consiliului Local Târgu-Mureș, Presa Sportivă Ungaria și Presa Sportivă Mureș. Jocurile s-au disputat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, pe parcursul după amiezii, evident cu echipe dezavantajate în urma tragerii la sorți, fără pauză de odihnă între două jocuri. După disputarea primei etape s-au detașat deja favoritele, ambele învingătoare la scor, fără gol primit. Primăria, cu un lot de jucători mai tineri, s-a impus cu 4-0 în fața jurnaliștilor din Ungaria, care au evoluat avându-l în frunte pe președintele Presei maghiare, Szölösi György. În al doilea joc, colegii din presa mureșeană s-au. impus cu 5-0 în fața echipei Consiliului Local. Aceștia din urmă au evoluat imediat în etapa a doua, cedând cu 1-6 în fața organizatorilor, Primăria Târgu-Mureș. A urmat partida dintre cele două echipe din Mass Media. Prin prisma scorului înregistrat, a fost cel mai echilibrat joc. Mureșenii au învins cu 3-1 și rămânea ca ultimele două partide să constituie tocmai finalele, cea pentru primele două locuri și să decidă a treia pe podium.

 

Finale „rupte” de condiția fizică

În prima partidă din cadrul ultimei etape s-au întâlnit cele două formații neînvinse, Primăria și Presa Mureșeană. Primii s-au desprins la 2-0, dar „presarii” au echilibrat și la pauză scorul era 2-1. În partea a doua condiția fizică și-a spus cuvântul și Primăria a mai punctat de două ori, însușindu-și trofeul. Jocul pentru locul 3 se anunța echlibrat. Cele două echipe, Presa din Ungaria și Consiliul Local veneau după două eșecuri. Maghiarii au avut nevoie de o lovitură de penalitate pentru a deschide scorul, dar până la finalul primei reprize au mai punctat de două ori și după pauză încă o dată, fără să primească gol. Scor final, 4-0, după care oaspeții au promis o evoluție superioară la ediția viitoare. Premii speciale nu s-au acordat, dar toți participanții au fost răsplătiți cu diplome, iar primele clasate au primit cupe și medalii.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Fotbaliştii de la CSM Târgu-Mureş, dezamăgiţi de instabilitatea financiară a clubului

Conducerea secţiei de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Târgu-Mureş au publicat joi, 8 august, pe …

Share
Share