VIDEO: Candidaţii UDMR, mesaj pacifist pentru români şi maghiari Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1430 Vizualizări

VIDEO: Candidaţii UDMR, mesaj pacifist pentru români şi maghiari

111
Echipa de candidaţi ai Uniunii Democrate Maghiare (UDMR) Mureş la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a depus joi, 27 octombrie, la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 28 Mureş, dosarele de candidatură, cu obiectivul declarat de a duce relaţiile româno-maghiare „la un alt nivel”.

Novák, locul 1 la Senat

La Senat, ordinea candidaţilor „Lalelei” este următoarea: Novák Csaba-Zoltán – istoric, Császár Károly – jurist, Kozma Mónika – consilier în cadrul Consiliului Judeţean Mureş, Kupas Janos, Fulop Jozsef şi Brassai Zsombor – consilier judeţean şi totodată preşedinte al UDMR Mureş. „Mi-am depus candidatura pentru postul de senator UDMR de Mureş cu gândul de a continua munca începută de către UDMR începând din anii 90, pentru îmbunătăţirea vieţii familiilor, pentru îmbunătăţirea convieţuirii între români şi maghiari”, a declarat Novák Csaba-Zoltán, a cărui depunere de candidatură coincide cu aniversarea zilei de naştere.

Vass, Csép, Biro, trio pentru Camera Deputaţilor

În ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, UDMR Mureş propune o echipă alcătuită, în ordinea lor de pe listă, din următorii candidaţi: Vass Levente – medic, Csép Éva Andrea – consilier judeţean, Biro Zsolt – preşedintele Partidului Civic Maghiar, Soós Zoltán – directorul Muzeului Judeţean Mureş, Tubák Nimród, Fodor Sándor József – profesor, Hamar Alpár-Benjámin – consilier guvernamental, Kedei Pal Elod, Peti Andrei şi Serar Lorand Miklos.

112

„Speră să fim împreună cu alegătorii noştri pe 11 decembrie şi sper ca în mandatul care urmează să recunoaştem posibilităţile şi şansele care sunt acordate grupului parlamentar UDMR la Bucureşti, la Bruxelles şi să aducem comunităţii noastre un sprijin real şi pe termen lung. Cum am şi expus pe pagina mea de socializare, contez şi pe votanţii maghiari şi pe votanţii români din Târgu-Mureş şi din judeţul Mureş. Consider că sarcina noastră este să ducem această comunicare între o etnie maghiară şi o etnie română la un alt nivel în următorii ani”, a subliniat Vass Levente.

113

„Este o zi deosebită pentru mine, pentru că de ziua mea de naştere am posibilitatea de a fi prezentă pe lista de candidaţi cu şanse de a reprezenta judeţul Mureş în viitorul Parlament. Dacă Dumnezeu mă ajută, o să fiu prima femeie din cadrul UDMR Mureş care va reprezenta judeţul Mureş în Parlamentul României. Cred că perioada următoare va fi una foarte grea pentru noi toţi, dar cu adevărat munca începe din ianuarie, când suntem acolo şi avem deja nişte aşteptări la care trebuie să  facem faţă”, a afirmat Csép Éva Andrea, care îşi sărbătoreşte astăzi şi ziua de naştere.

114

„În primul rând, aş dori să fac un apel către alegători şi să accentuez importanţa acestor alegeri, importanţa zilei de 11 decembrie. UDMR are un program foarte bine conturat şi sper că, cu ajutorul acestui program, vom reuşi să atragem cât mai mulţi cetăţeni, cât mai mulţi votanţi, şi astfel să avem o fracţiune puternică în Parlamentul României, ca să reuşim să promovăm acest program. Cel mai important lucru este să participe oamenii la vot”, a punctat Biro Zsolt.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE