Duo desprins în Liga IV. Lupta pentru podium se întețește Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 238 Vizualizări

Duo desprins în Liga IV. Lupta pentru podium se întețește

După disputarea a 10 etape din cele 15 ale turului Ligii IV de fotbal, seria Mureș, două echipe sunt desprinse în fruntea clasamentului. Pentru al treilea loc pe podium se află în luptă nu mai puțin de șase echipe, despărțite de doar 2 puncte, următoarele 4 aflându-se la câte un punct în urma lor. În etapa a XI-a nu se întrevăd modificări semnificative. Echipa Mureșul Rușii Munți, liderul la zi, s-a distanțat față de ocupanta locului secund, Juvenes Târgu-Mureș, în urma deciziei de la „masa verde” pentru jocul din prima etapă cu Atletic Târgu-Mureș, care a devenit 3-0 în contul primeia, după ce pe teren a fost 1-2. Mureșul Rușii Munți nu va avea posibilitatea să mărească în etapa de sâmbătă, dar au un joc mai puțin disputat. Liderul va juca pe teren propriu cu Gaz Metan Târgu-Mureș, în timp ce Juvenes va întâlni tot pe teren propriu Mureșul Nazna, una dintre codașe. Lupta pentru locul 3 se anunță una foarte disputată, fiecare rundă putând aduce modificări.

Sâmbătă doar două dintre cele care pot urca pe podium se întâlnesc în meci direct. Acest joc va avea loc chiar în uvertura etapei, vineri, 28 octombrie, ora 19.30, pe sinteticul de pe Trans Sil, unde MSE 08 va întâlni echipa din Sângeorgiu de Pădure, dar ocuparea locului 3 depinde de replica celor de la Atletic Târgu-Mureș. După ce au urcat pe 6 cu cele 3 puncte, aceștia din urmă vor întâlni pe terenul din Sângeorgiu de Mureș actuala clasată pe această poziție, Mureșul Luduș, campioana ediției trecute. De eventualii pași greșiți ai acestora poate profita ACS Miercurea Nirajului, care joacă pe teren propriu cu ultima clasată, Raza de Soare Acățari, sau Lacul Ursu Mobila Sovata, care întâlnește tot pe teren propriu Mureșul Cuci, echipă aflată în urma „sextetului” urmăritor al fruntașelor.

Așadar, cele două desprinse vor purta un „duel la distanță”, până la penultima etapă din an, când se vor confrunta în meci direct pe terenul din Rușii Munți.

Programul etapei a XI-a, sâmbătă, 29 octombrie, ora 11.00

MSE 08 Târgu-Mureș          – Târnava Mică Sg. de Pădure

Atletic Târgu-Mureș            – Mureșul Luduș

Mureșul Rușii Munți           – Gaz Metan Tg. Mureș

Lacul Ursu Mobila Sovata – Mureșul Cuci

Juvenes Târgu-Mureș          – Mureșul Nazna

Gaz Metan Daneș                 – Viitorul Ungheni

ACS Miercurea Nirajului    – Raza de Soare Acățari

ASC Sărmașu                       – stă

Clasamentul

  1. Mureșul Rușii Munți            9     8 1 0 23-  7         25
  2. Juvenes Târgu-Mureș        10     6 3 1 31-17        21
  3. Mureșul Luduș                      9     5 2 2 22-13        17
  4. ACS Miercurea Nirajului   10     5 1 4 25-20        16
  5. Lacul Ursu Sovata                9     5 1 3 18-16        16
  6. Atletic Târgu-Mureș            9     5 0 4 28-18        15
  7. MSE 08 Târgu-Mureș         9     5 0 4 25-16        15
  8. Gaz Metan Tg. Mureș          9     5 0 4 16-19        15
  9. Târnava Mică Sg. de Păd.   9     4 2 3 21-18        14
  10. Mureșul Cuci                         9     4 1 4 15-17          13
  11. ASC Sărmașu                       10     3 2 5 20-30        11
  12. Gaz Metan Daneș                  9     3 1 5 18-24        10
  13. Mureșul Nazna                    10 2 0 8   8-24            6
  14. Viitorul Ungheni                   9     1 1 7 11-22           4
  15. Raza de Soare Acățari        10 1 1 8 12-32              4

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE