Anunț important al Centrului Medical Nova Vita Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 2628 Vizualizări

Anunț important al Centrului Medical Nova Vita

Reprezentanții Centrului Medical Nova Vita din Târgu-Mureș au anunțat că Maternitatea și Secția de Neonatologie a Centrului Medical își continuă activitatea. Anunțul a fost făcut ca urmare a răspândirii unor zvonuri cu privire la închiderea Maternității. În perioada 24 decembrie 2016-2 ianuarie 2017, Secția va fi închisă pentru renovări.
„În acest moment, zonele în care se desfășoară activitățile specifice monitorizării sarcinilor și a nașterilor primesc o atenție aparte. În mod specific se fac lucrări de întreținere și mentenanță a aparaturii, se reîmprospătează ustensilele uzate moral și, mai mult, pe lista noastră de priorități se află inclusiv cursuri și traininguri pentru ca din ianuarie 2017 activitatea noastră să se desfășoare în cele mai bune condiții. Astfel că Secția va fi închisă efectiv doar în perioada 24 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017. Viitoarele mămici și noii lor născuți sunt focusul nostru principal, astfel că investițiile pentru această zonă nu pot fi neglijate”, au precizat aceștia pe pagina de Facebook a Centrului Medical.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE