Home / Sanatate / Cel mai important eveniment al viitorilor farmaciști, la Târgu-Mureș

Cel mai important eveniment al viitorilor farmaciști, la Târgu-Mureș

Distribuie

Cel mai important și așteptat eveniment al anului de către viitorii farmaciști, Gala Studenților Farmaciști din România, va avea loc la Târgu-Mureș, la începutul lunii decembrie. An de an, evenimentul reunește sute de studenți din marile centre universitare ale țării și specialiști ai domeniului farmaceutic, care dezbat teme de actualitate ce țin de profesia pe care și-au ales-o. Oaspeții care vor ajunge la Târgu-Mureș vor mai avea parte de o surpriză. Aceștia vor putea vizita Centrul Integrat de Învățământ Farmaceutic, noul sediu al Facultății de Farmacie,o clădire modernă dotată la cele mai înalte standarde. Centrul va fi inaugurat oficial cu ocazia Zilelor Universității de Medicină și Farmacie, în luna decembrie.
Reprezentanții Asociației Studenților Farmaciști din Târgu-Mureș au anunțat că în perioada 1-4 decembrie va avea loc, la Târgu-Mureș, o nouă ediție a Galei Studenților Farmaciști din România, un eveniment organizat în colaborare cu Federația Asociațiilor Studențești de Farmacie din România (FASFR) și Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Studenții și specialiștii din domeniul farmaceutic se întrunesc pentru a dezbate teme precum valențele actuale ale profesiei de farmacist și reorientarea către pacient.
Start la înscrieri!
Asociația Studenților Farmaciști din Târgu-Mureș a dat startul înscrierii abstractelor pentru ediția a VII- a Galei, ultima zi de înscrieri fiind 4 noiembrie. „Asociația Studenților Farmaciști pregătește, pe lângă o serie de cursuri și workshop-uri interesante, seri sociale deosebite și multe surprize și premii pentru participanți. Gala Studenților Farmaciști din România se anunță a fi un eveniment de neuitat”, au transmis reprezentanții asociației din Târgu-Mureș. Asociația a sărbătorit, anul trecut, șapte ani de existență. Fondată de un grup de studenți cu inițiativă, Asociația Studenților Farmaciști din Târgu-Mureș a evoluat rapid în anii ce au urmat reușind să devină membră cu drepturi depline în cadrul Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România. Activităţile centrale ale asociaţiei sunt orientate spre organizarea şi coordonarea campaniilor şi evenimentelor în vederea aprofundării cunoştinţelor farmaceutice şi medicale, iniţierea programelor de instruire a educaţiei farmaceutice şi promovarea activităţii culturale, social-educaţionale şi de formare profesională.
Federația Asociațiilor Studențești de Farmacie din România este singura federație de profil farmaceutic din România care dorește să realizeze o imagine definitorie pentru studenții farmaciști din România. FASFR promovează îmbunătățirea sănătații publice prin informare, educare, prin publicații și inițiative profesionale.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.