Home / Slider / Crizantema, vedeta expoziției cu flori de toamnă

Crizantema, vedeta expoziției cu flori de toamnă

Distribuie

 

Dragostea noastră faţă de natură şi de flori este un fenomen înnăscut, un caracter moștenit, deoarece , noi, tîrgumureșenii ne-am născut, am crescut și ne-am dezvoltat în ambianța mirifică a unui ”oraș al florilor”. Nu numai că iubim plantele decorative, ci ne și apropiem de ele prin plantarea lor în jurul locuințelor.

Piața Trandafirilor găzduiește tradiţionala expoziţie a florilor de toamnă a cărei vedetă este, şi în acest an, crizantema. 80 de producători din judeţul Mureş expun începând de vineri 28 octombrie, cele mai frumoase flori de sezon. Expoziţia va fi cu vânzare, astfel încât vizitatorii pot cumpăra flori. Producătorii vor fi prezenţi în centrul oraşului începând de vineri, 28 octombrie, până marţi, 1 noiembrie.

De 1 noiembrie a fiecărui an tradiţia, care are la origine o sărbătoare catolică denumită “Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor”, “Luminaţia” – aşa cum i se spune popular, aduce an de an din ce în ce mai mulți oameni în jurul mormintelor celor plecaţi în lumea de dincolo. Ziua Morţilor, este un vechi obicei catolic păstrat de sute de ani, ocazie cu care cimitirele se transformă în locaţii iluminate precum ziua, datorită miilor de lumânări aprinse în memoria celor decedaţi.Tradiția de pomenire a morților a făcut și din comerțul cu flori o tradiție, pentru că localnicii fac orice să ducă la mormântul celor dragi un buchet de crizanteme.

dsc_0022

”Am adus în cadrul expoziției și arbori și arbuști , pentru că toamna este sezonul bun în care se pot planta. Florile sunt mai mult pentru Ziua Luminației, dar crizantemele la ghiveci, după ce se ofilesc, pot fi plantate afară, în grădină, unde vor reveni la modul lor de creştere natural. Ca plante bienale, ce se pot planta din toamnă, sunt Panseluța, Bellis și miozotis Nu- mă- uita, și bulbii de flori, sunt singurele plante care trec peste iarnă” ne explică ing. Anca Teban, director Administrarea Serelor, Parcurilor și Zonelor Verzi Mureș.

Crizantema, floare iubită nu numai de români, dar şi de alte naţiuni, mai ales de japonezi unde crizantema este simbol naţional, va fi expusă din nou, în cadrul expoziției, ce se va redeschide, vineri, 4 noiembrie până marţi, 8 noiembrie.

dsc_0033

”La fel ca în fiecare an, ne organizăm în aşa fel încât târgumureşenii să poată alege un buchet frumos în cazul în care doresc să aducă un omagiu celor trecuţi în nefiinţă. Cu toţii avem rude, oameni cărora trebuie să le aducem omagii pentru ceea ce au făcut în viaţă. Chiar dacă unii consideră că nu e bine, Primăria Tîrgu Mureş va organiza în continuare astfel de evenimente pentru că aşa e normal. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că, dacă nu ne respectăm unii pe alţii, români şi maghiari, nu vom putea da frumuseţe oraşului. Să dea Dumnezeu să facem astfel de lucruri în continuare! Felicit organizatorii, pentru că avem aici peste 80 de producători şi mă bucur că este plin de oameni care cumpără flori” a declarat Claudiu Maior, consilierul personal al primarului municipiului Tîrgu Mureș.

Florile, simbol al iubirii, prieteniei, frumuseții și bucuriei, dar și al tristeții sau al regretului, ne întovărășesc pe tot timpul vieții, satisfăcându-ne simțul estetic. Dragostea pentru flori face parte din zestrea noastră sufleteascã, pe care am moștenit-o și pe care suntem datori să o transmitem generațiilor viitoare.

 

De asemenea, verificati

Petiție pentru un viitor sănătos. Gabriel Toncean: „Vreau ca generația de mâine să fie o generație sănătoasă”

Distribuie Cu pasiunea unui reghinean dedicat să aducă schimbări pozitive în sistemul educațional, Gabriel Toncean, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.