45 de firme mureşene, locul 1 pe ţară Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 45 Vizualizări

45 de firme mureşene, locul 1 pe ţară

111Camera de Comerț și Industrie a Județului Mureș organizează joi, 3 noiembrie, de la ora 17.00, în incinta restaurantului Hotelului „Grand” din Târgu-Mureş, cea de-a 23-a ediţie a „Topului firmelor din judeţul Mureş”, eveniment al cărui obiectiv este sărbătorirea comunităţii de afaceri a judeţului Mureş. Cu acest prilej, Camera de Comerț și Industrie Mureș acordă distincții celor mai performante companii care au o importanță majoră în economia județului.

Peste 1.000 de societăţi, în „Topul Firmelor din Județul Mureș”

Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş, Vasile Pop, clasamentele sunt realizate pe baza unei metodologii complexe și unitare la nivel național, prevăzută de Legea 335/2007 și implementată de fiecare cameră de comerț la nivel de județ. „Topul firmelor realizat de Camerele de Comerț este singurul clasament reprezentativ întocmit la nivelul tuturor operatorilor economici activi, care depun bilanțuri contabile. Topul analizează indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat. Anul acesta, la întocmirea clasamentelor, au participat 16.022 societăți comerciale care au depus bilanțul contabil la Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, dintre care 2.495 s-au situat pe primele 10 locuri, grupate pe domenii de activitate și pe clase de mărime. Dintre acestea, 1.045 se regăsesc în catalogul tipărit „Topul Firmelor din Județul Mureș” locul 1 revenind unui număr de 731 de firme. Numărul de firme laureate este mai mare decât în anii anteriori întrucât, începând cu acest an, au fost luate în considerare grupele de activitate de 4 cifre, ceea ce permite realizarea unui clasament mai specializat pentru fiecare cod CAEN în parte”, a precizat Vasile Pop.

Garanţie de bonitate şi seriozitate

Alături de evidențierea firmelor în cadrul clasamentelor pe grupe de activitate și clase de mărime, sunt importante și următoarele distincții care se acordă societăților comerciale cu rezultate deosebite, constante de-a lungul timpului: Diploma pentru Exportatorii de Top, Diploma și Trofeul pentru Excelență în Afaceri și Diplomele de Onoare acordate femeilor manager de succes. „Pentru firmele premiate, prezența în catalogul ”Topul Firmelor din Județul Mureș” reprezintă o carte de vizită, o garanție de bonitate și seriozitate în relațiile cu investitorii și cu partenerii comerciali, întrucât acest catalog se bucură de o largă distribuție în mediile de afaceri din țară și din străinătate. Ne mândrim cu faptul că 340 de companii mureșene sunt prezente pe primele 10 locuri ale Topului național, dintre care 45 sunt ocupante ale locului 1 pe țară”, a subliniat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE