Florin Urcan, scos din competiţia pentru Camera Deputaţilor: „Avocaţii mei insistă ca această bătălie să continue la CEDO!” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 508 Vizualizări

Florin Urcan, scos din competiţia pentru Camera Deputaţilor: „Avocaţii mei insistă ca această bătălie să continue la CEDO!”

111Completul de judecată al Secţiei I Civilă din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş a respins miercuri, 2 noiembrie, recursul formulat de deputatul liberal Florin Urcan împotriva Deciziei nr. 6 din 27 octombrie 2016 a Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 28 Mureş, care nu a înregistrat candidatura acestuia la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, pe lista PNL Mureş pentru Camera Deputaţilor. Decizia instanţei este definitivă, astfel încât lista PNL Mureş pentru Camera Deputaţilor este alcătuită din nouă candidaţi.

Următorul pas, la CEDO?

Contactat de Zi de Zi, deputatul Florin Urcan s-a arătat dezamăgit de decizia instanţei şi a precizat că avocaţii l-au sfătuit să continue lupta, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. „Cererea noastră în apel a fost respinsă, nu avem încă motivarea şi sincer nu înţeleg care a fost raţiunea care a dus la această decizie. După cum am spus întotdeauna, sunt un om care am nişte principii şi care respect o sentinţă a unei instanţe, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Ce pot să vă spun este că avocaţii mei insistă ca această bătălie să continue la CEDO”, a declarat Florin Urcan.

„Am şi varianta unei reorientări spre diplomaţie”

De asemenea, deputatul Florin Urcan a subliniat că în ciuda interdicţiilor dictate de ANI, are în calcul mai multe variante în privinţa viitorului său profesional, una dintre acestea fiind intrarea în diplomaţie. „În plan personal, sunt cu capul sus în faţa cetăţenilor care m-au votat, atât ca primar cât şi consilier judeţean şi parlamentar şi ştiu că mi-am făcut datoria cu demnitate, seriozitate şi nu i-am făcut de ruşine nicăieri în lume unde am circulat în interesul Parlamentului, al statului român şi al cetăţenilor din judeţul Mureş. Ce pot să vă spun este că viaţa merge înainte, este un pas dificil pentru un om politic care la 41 de ani are o experienţă în administraţie şi în tot ce înseamnă politică la nivel înalt, având un mandat de primar, un mandat de parlamentar. Este un pas dificil, dar am 41 de ani, am timp să revin în rândul politicienilor care contează în ţara noastră şi – de ce nu – am şi varianta unei reorientări spre diplomaţie, spre puterea de a face lucrurile care contează pentru România. Sunt foarte multe oportunităţi care mi se deschid astăzi, nemaigândind ca un om politic care de la 1 ianuarie am libertatea să hotărăsc ce voi face în carieră, atât ca om de afaceri, jurist sau orice altceva nu intră sub incidenţa acelor interdicţii pe care din punctul meu de vedere ilegal cel puţin ANI mi le-a impus”, a menţionat fostul primar al oraşului Luduş în perioada 2008-2012.

Oprişcan: „Lista va rămâne neschimbată!”

În urmă cu câteva zile, preşedintele PNL Mureş, Doru Oprişcan, a declarat că în cazul în care instanţa va menţine decizia Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 28 Mureş, de respingere a candidaturii deputatului Florin Urcan la Camera Deputaţilor, liberalii nu vor modifica ordinea pe listă a candidaţilor admişi. „Lista de candidaţi a rămas neschimbată şi va rămâne neschimbată! Aşteptăm o hotărâre judecătorească definitivă, iar în cazul în care va fi defavorabilă va intra următorul pe listă. Nu am modificat lista, nu era normal să modificăm lista… Suntem un singur partid, nu suntem două partide, unii de la unii, alţii de la alţii. Toţi suntem de la acelaşi partid, deci nu aveam ce să modificăm”, a explicat Doru Oprişcan.

9 candidaţi pentru Camera Deputaţilor

Pentru Camera Deputaților, liberalii mureșeni îl au în fruntea listei pe Doru Oprișcan – președintele PNL Mureș, urmat, în ordine, de Mara Togănel, Nicu Aurel Bumb, Ovidiu Moldovan, Ioan Șopterean, Bianca Minodora Teth, Dan Dumitru Simion, Ioan Gabriel și Ionuț Cengher.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE