Se caută trei administratori pentru Aeroportul Internaţional „Transilvania” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 552 Vizualizări

Se caută trei administratori pentru Aeroportul Internaţional „Transilvania”

111Aleşii judeţului au aprobat recent, cu ocazia unei şedinţe ordinare de lucru, iniţierea procedurii de selecţie pentru ocuparea posturilor vacante de administrator executiv, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi administrator neexecutiv, membru al comitetului de audit, vacante în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş. Procedura este prevăzută să fie finalizată în maximum 150 de zile de la aprobarea hotărârii şi va fi efectuată de o comisie de selecţie asistată de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale căror servicii vor fi contractate în condiţiile legii.

Trei posturi, vacante

Conform preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, la momentul actual doar două dintre posturile de administrator al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş sunt ocupate, respectiv cel de administrator executiv – preşedinte al Consiliului de Administraţie – ocupat de Peti Andas (foto) şi cel de administrator neexecutiv-membru al comitetului de audit, auditor statutar – ocupat de Felicia Pop. „Posturile de administrator executiv, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi cel de administrator neexecutiv, membru al comitetului de audit sunt vacante începând cu data de 1 iunie 2016, fapt pentru care, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 80/26 mai 2016 privind stabilirea unor măsuri de asigurare a managementului la Regiei Autonome Aeroportul „Transilvania” Târgu-Mureş, pe aceste posturi au fost desemnaţi administratori provizorii. De asemenea, este vacant postul de administrator neexecutiv-reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, care potrivit prevederilor articolului 5, alineatul 5, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, este desemnat în baza unei selecţii prealabile organizate la nivelul acestei instituţii”, a subliniat Péter Ferenc.

Comisie de selecţie la nivelul CJ Mureş

În ceea ce priveşte comisia de selecţie, aceasta se înfiinţează în conformitate cu prevederilor articolului 11 din norme, prin act administrativ al autorităţii publice tutelare. „Preşedintele comisiei trebuie să îşi desfăşoare activitatea în cadrul autorităţii publice tutelare, cerinţă ce nu este obligatorie pentru ceilalţi membri ai comisiei, iar numărul şi componenţa comisiei se stabilesc de fiecare autoritate publică tutelară.

Procedura de selecţie, astfel cum a fost reglementată prin Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 722/2016 este o activitate complexă care presupune numeroase activităţi ca: elaborarea proiectului de matrice a profilului consiliului de administraţie, elaborarea profilului Consiliului de Administraţie – pe baza cerinţelor contextuale şi a poziţionării strategice, cu documente componente ca: scrisoarea de aşteptări, tendinţe de reglementare şi de piaţă pe termen mediu şi lung, etc.

Din acest motiv considerăm că este oportun ca evaluarea/selecţia prealabilă să fie efectuată de comisia de selecție înființată la nivelul autorităţii, asistată de un expert extern independent”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Comisia de selecţie va avea următoarea componenţă: Alin Mărginean (preşedinte, director, Direcţia Economică), Genica Nemeş (membru, director executiv, Direcţia Juridică şi Administraţie Publică), Elena Pop (membru, şef serviciu, Serviciul Resurse Umane), Monica Dohotariu (membru, consilier, Compartimentul Patrimoniu, Servicii Publice – Direcţia Economică) şi Adriana Farkas (membru, şef serviciu, Serviciul Juridic).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE