ASA, sancționată în teren și în afara lui FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 360 Vizualizări

ASA, sancționată în teren și în afara lui

Deși se află printre ultimele clasate în clasamentul fair-play, întocmit prin totalizarea cartonașelor primite, ASA Târgu-Mureș nu va avea niciun jucător suspendat nici pentru întâlnirea de sâmbătă cu CS U Craiova. Alături de ACS Poli Timișoara, cu câte 45 cartonașe galbene și unul roșu, ASA a avut în doar trei din cele 14 etape câte un jucător suspendat. Cele două sunt depășite la sancțiuni doar de campioana Astra Giurgiu, a cărei componenți au văzut 40 de cartonașe galbene, dar și 4 roșii. Gabi Matei este „liderul” mureșenilor, fiind singurul care a fost eliminat, pentru două galbene în același meci, și a mai stat o etapă pentru alte 4. În tribună a mai stat pentru cumul Alex Ioniță, dar patru jucători riscă să nu joace în etapa viitoare, la Iași, în cazul unui avertisment cu Craiova: Mingote, Belu, Candrea și Mureșan.

A nu se dicta penalty contra ASA în minutul 32!

Din cele 14 echipe ale Ligii I, două dintre echipe nu au beneficiat de nicio lovitură de la 11 metri. Nu au primit niciun penalty ASA și Poli Iași, în timp ce la polul opus se află Astra Giurgiu, cu 6, din care unul ratat, urmată de CFR Cluj, cu 4, toate transformate.

La penaltyuri dictate contra, tot Astra Giurgiu este pe primul loc, tot cu 6, la egalitate cu ACS Poli Timișoara. La acest capitol, nu au fost sancționate doar Steaua și Concordia Chiajna. Dacă ASA nu a beneficiat de nicio lovitură de la punctul cu var, a fost în schimb sancționată de două ori. De remarcat faptul că ambele au fost distate în minutul 32 și ambele au fost ratate. Golgheterul campionatului, Llullaku de la Gaz Metan Mediaș a încercat transformarea în chiar prima etapă, dar mingea respinsă de Edi Stăncioiu i-a revenit și tot el a înscris, iar Mediașul a învins cu 2-1. Llullaku a mai înscris aproape de același minut în poarta ASA, în minutul 31 în retur, după ce tot el a deschis scorul în minutul 7 și Gaz Metan învingea de această dată cu 3-1. Al doilea executant de penalty care a ratat în fața portarului mureșenilor în minutul 32, Pedro Mingote de această dată, a fost dinamovistul Gnohere, în etapa a VII-a. Dinamo deschidea atunci scorul în minutul 60 prin Rotariu, dar de această dată ASA a câștigat cu 2-1, după dubla lui Ianis Zicu din minutele 78 și 88.

 

1-1 la golurile în poarta proprie

Tot un fel de sancțiuni pot fi considerate și golurile în poarta proprie. Dacă în sezonul trecut ASA era lider la acest capitol, cu cele mai multe autogoluri, în cele 14 etape scurse din această ediție mureșenii nu au reușit această contraperformanță decât o singură dată. Autorul a fost Claudiu Belu-Iordache în jocul din deplasarea de la Pandurii Târgu-Jiu. Problema, a fost unicul gol al întâlnirii, înscris în minutul 67, dar mureșeanului nu i se poate imputa greșeala. Pleașcă a pătruns pe dreapta printre Gabi Matei, Surdu și Emil Dică și a trimis o centrare în forță pe jos, în fața porții. Mingea a fost trimisă nefericit în propria poartă de de fundașul Belu, dar doi jucători gorjeni se aflau nemarcați în spatele său. Era al cincilea eșec din deplasare, dar primul fără gol înscris. De fapt, au înscris. A fost și singurul meci din cele 10 disputate pe teren străin în care ASA nu a înscris, aici incluzându-le și pe cele două din Cupa Ligii și cel din Cupa României.

Mureșenii au beneficiat însă și de un gol al adversarilor înscris în poarta proprie. Acest lucru s-a petrecut în jocul cu adversara de sâmbătă. Andrei Ivan a egalat pentru ASA la 1 în minutul 48 în turul de la Craiova, când Zicu a şutat din lovitură liberă direct spre poartă, iar acesta a deviat cu capul în colțul scurt, la vinclu. A fost până la urmă 2-1 pentru Craiova. Așadar, ASA este una dintre cele mai sancționate echipe. Îndeosebi prin evoluție, plus cele „minus” 6 puncte.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE