Home / Administratie / Lacrimi şi emoţii la trecerea în rezervă a Colonelului Ispas Todea

Lacrimi şi emoţii la trecerea în rezervă a Colonelului Ispas Todea

Distribuie

Colonelul Todea Ispas, şeful structurii Teritoriale Probleme Speciale Mureş a trăit vineri, 4 noiembrie ,la Pensiunea “Europa” emoţia trecerii în rezervă alături de familie şi numeroşi invitaţi, părtaşi la finalul unei cariere militare de 34 de ani a Colonelului Todea Ispas. În deschiderea festivităţii Generalul Dorin Blaiu, directorul general al Direcţiei Generale pentru Probleme Speciale a dat citire ordinului Ministrului Apărării Naţionale Ioan Motoc Mihnea  privind trecerea în rezervă a Colonelului Ispas Todea, nu înainte de a puncta etapele carierei militare a Colonelului Todea Ispas. Cariera militară a Colonelului Ispas Todea însumează următoarele etape : MApN, comandant de subunitate, pluton şi companie (1982 – 1984), MApN şef birou evidenţă personal şi mobilizare şi ofiţer cu primele cercetări penale în cadrul unităţii (1984 – 1988), MApN, comandant de subunitate, companie, battalion (1988 – 1995), MApN, comandant de unitate (1995-2002), MApN, Centrul Militar Judeţean Mureş – Sef stat major şi locţiitor (2002 – 2008), MApN, Centrul Militar Judeţean Mureş – commandant (2008 – 2009), MAI, Şef structură Teritorială Probleme Specială Mureş (2009-2016). 1“Sunt onorat să particip la acest eveniment important din viaţa Colonelului Ispas Todea. CV-ul domniei sale este unul foarte bogat, iar aceste realizări nu au putut să fie îndeplinite fără suţinere, fără oftări, fără sacrificii, şi multe altele. Ele nu se puteau realiza fără sprijinul familiei domniei sale. Pe Colonelul Ispas Todea îl cunoaşteţi foarte bine, este cunoscut la nivelul judeţului şi la nivelul structurilor central. Sunt în asentimentul dummealui că a ajuns pe aliniamentul misiunii finale un ofiţer împlinit profesional, cu o familie frumoasă, remarcabilă şi de apreciat. Se spune că orice sfârşit are şi un început, de aceea sunt convins că va fi activ şi în continuare, pentru că experienţă are, fapt pentru care îi doresc mult succes, şi să ne revedem de fiecare dată cu mare bucurie, şi nu în ultimul rând să fim sănătoşi”, a precizat General Dorin Blaiu, directorul general al Direcţiei Generale pentru Probleme Speciale.

Model pentru tinerele cadre militare

3Printre oaspeţii prezenţi la momentul festiv s-au numărat şi oficialităţile judeţului, respectiv prefectul Lucian Goga şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş Peter Ferenc,. “Colonelul Ispas Todea are în spate o carieră de 34 de ani, una impecabilă, pentru care îl felicit în numele meu şi al colegilor. Are tot respectul nostru pentru că a reuşit să ajungă după 34 de ani cu capul sus şi cu demnitate, aşa cum l-am ştiut din totdeauna.  Îi doresc o pensie cât se poate de lungă, dar în primul rând îi doresc sănătate şi tot binele din lume”, a precizat Dr. Lucian Goga, Prefectul judeţului Mureş.  La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş Peter Ferenc l-a felicitat pe proaspătul colonel reservist, adevărat model pentru tinerele cadre militare. “L-am cunoscut pe Colonelul Ispas Todea din postura de primar al oraşului Sovata şi pot spune că este un om deosebit. Îi garantez că aşa va rămăne, exact cum l-am cunoscut în urmă cu mai mult de zece ani. Colonelul Ispas Todea a reuşit să parcurgă o carieră militară exemplară pentru care doresc să-l felicit. Domnia sa poate fi un model pentru cei mai tineri  care sunt în urma domniei sale. De asemenea poate fi un model pentru toţi, după 34 de ani de carieră militară”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Pe unde am trecut mi-am făcut pe deplin datoria”

2Emoţiile nu l-au ocolit pe Colonelul Ispas Todea, acesta neputându-şi stăpâni lacrimile la final. “Este un moment emoţionant pentru mine acum când pun capăt unei cariere militare de 34 de ani. Am avut emoţii foarte mari, şi cred că acum mi-am dat seama cât de apreciat am fost de-alungul carierei mele, începând de la Bucureşti , Târgu-Mureş şi în toată armata României. Pe unde am trecut mi-am făcut pe deplin datoria. A fost greu, a fost frumos , şi chiar dacă trec în rezervă voi fi un militar în rezervă activ. Viaţa mea nu se opreşte aici cu această trecere în rezervă. În primul rând să-mi aştept nepoţii, să particip la creşterea şi educaţia lor. În ce priveşte viaţa mea militară, a fost una destul de anevoioasă şi de grea. Din 1982 de când am terminat şcoala de ofiţeri, am ales Garnizoana Târgu-Mureş. Din 1982 până în 1984 am fost în Târgu-Mureş, apoi până în 1988 am îndeplinit diverse funcţii de responsabilitate în economia naţională. Am pus câte o cărămidă la construcţia canalului Dunăre Marea Neagră , Poarta Albă Midia Năvodari, la Canalul Dunăre-Bucureşti, râul Dâmboviţa şi la construcţia Casei Poporului, actualmente clădirea Parlamentului României. În anul 19888 m-am reintors la Târgu-Mureş la unitatea de tancuri unde am îndeplinit diverse funcţii, de la comandant de companie la commndant de unitate. Din 2002 până în 2009 am activat în cadrul Centrului Militar Judeţean Mureş, iar din 2009 şi până la retragerea în rezervă Şef structură Teritorială Probleme Specială Mureş. Au fost funcţii cu răspundere foarte mare, lucru de care sunt foarte mândru. De acum înainte probabil că voi încerca alte activităţi în viaţa civilă. Deocamdată nu ştiu care vor fi acelea, primul lucru este că aştept nepoţii, şi apoi să fiu sănătos”, a spus Colonelul Ispas Todea.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.