Bunker-ul a fost arhiplin în prima seară a Freedom Blues Festival Cultură
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 685 Vizualizări

Bunker-ul a fost arhiplin în prima seară a Freedom Blues Festival

Marcian Petrescu și Florin Giuglea – The Storytellers

Vineri seară am plecat de la Palatul Culturii, de la Alter-Native, spre Jazz&Blues, după ce am văzut filmul lui Cristi Puiu, Sieranevada, și după ce am asistat la întâlnirea regizorului cu publicului, moderată de Gáspárik Attila, directorul artistic al festivalului de film de scurtmetraj.

Am ajuns la Freedom Blues Festival, pe la ora 22.00. Am trecut prin Sala Piano a Jazz&Blues Club și când am intrat în The Bunker am fost super surprins să constat că sala era arhiplină, lucru care m-a bucurat cu toate că era evident că urma să stau în picioare, dar nu eram singurul în situația aceea. Alt lucru care m-a bucurat a fost că primul concert începuse ceva mai târziu decât era trecut în program și am prins o parte bună din recitalul The Storytellers.

Pély Barna, din Ungaria, în The Bunker

Primul concert a fost super, următoarele – așa și așa

Primul concert, susținut de Marcian Petrescu, muzicuță și voce, și de Florin Giuglea, chiatară acustică și voce, care formează The Storytellers, m-a prins foarte bine, următoarele, cel al lui Pély Barna, m-a lăsat aproape indiferent – poate doar eram eu obosit, dar și reacția publicului a fost împărțită, la fel, deși mi-a picat un pic mai bine, concertul celor din trupa The Foxy Lady nu a ajuns foarte bine la mine. Oricum am rămas cu bluesul cântat de Florin Giuglea și de Marcian Petrescu și cu bucuria de a vedea atât de mulți oameni adunați la un festival de blues.

Trupa The Foxy Lady

A doua ediție a Freedom Blues Festival Tîrgu-Mureș a continuat sâmbătă, 5 noiembrie, cu alte trei concerte. A doua seară a fost deschisă de Rareș Totu și Dean Bowman, apoi au urmat Ferenczi György & Rackajam, din Ungaria, festivalul încheindu-se cu concertul trupei „Cherry” din Târgu-Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE