Peste 100 de donatori de sânge, la UniFest Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 304 Vizualizări

Peste 100 de donatori de sânge, la UniFest

 

Din dorința de a lăsa lumea puțin mai bună decât au găsit-o, studenții Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș  au inițiat o campanie de donare de sânge, care se derulează pe parcursul a trei zile, respectiv 8-10 noiembrie, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Tîrgu Mureș, de lângă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Acțiunea face parte din evenimentele înscrise în programul festivalului UniFest 2016. Numărul participanților a fost nesperat de mare, potrivit celor declarate de studentul de anul III, Cosmin Dacian Dunca, coordonatorul campaniei. ”Am avut, deja, în jur de 100 de donatori, mai așteptăm să vină și alții, în cursul zilei de mâine. După ce donează, oferim studenților fursecuri și cornuri cu ciocolată și, chiar și primul ajutor, după cum s-a întâmplat în prima zi a campaniei, când i s-a făcut rău unei doamne. Acțiunea nu se adresează exclusiv studenților, ci tuturor celor care doresc să facă acest gest umanitar. Desfăşurăm această activitate de donare de sânge pentru a da un exemplu şi pentru a îndemna populaţia să doneze cât mai mult sânge, deoarece ştim că nevoia de sânge în spitale este în creştere de la an la an şi tot mai multe cazuri nefericite se întâmplă” precizează Cosmin Dunca. Munca lui a fost susținută și de o întreagă echipă de voluntari, un grup de studenți tineri, veseli și energici, mereu pregătiți să ajute la nevoie, respectiv Ioana Piciorea, Gabriela Piciorea, Cătălina Stoian, Lorena Bosîncianu, Cristina Pascal, Ioana Puiu și Paul Moldova. Cine vrea să doneze sânge este așteptat joi, 10 noiembrie, în intervalul orar 8:00 – 13:00, în locația mai sus amintită.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE