Omagiu adus de liberali artizanilor Marii Uniri Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 298 Vizualizări

Omagiu adus de liberali artizanilor Marii Uniri

111Liberalii mureşeni au depus vineri, 11 noiembrie, în prima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, un buchet de flori la mormântul din Luduş al avocatului dr. Ioan Oltean, care în 1918 a votat Rezoluţia Adunării Naţionale a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, fiind singurul mureşean ales în Marele Sfat Naţional Român, Parlamentul provizoriu al Transilvaniei.

„România trebuie să fie guvernată altfel”

În aceeaşi zi, liberalii au aprins o lumânare şi s-au rugat la crucea preotului paroh – protopot Augustin Nilca, cel care la finele anului 1918 a fost membru în Comisia Naţională Cercuală Târgu-Mureş şi ales delegat titular pentru a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. „Partidul Naţional Liberal Mureş a ales să trăiască această zi în spiritul adevăratelor valori naţionale, cu gândul la faptele de istorie ale celor care au clădit România Mare”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al PNL Mureş.

Potrivit documentului, Partidul Naţional Liberal le propune românilor un program de guvernare construit în jurul obiectivului de a schimba relația stat – cetățean, element esențial pentru a demara Reclădirea Națională a României. „Șansa României de a prospera depinde indispensabil de redobândirea încrederii și respectului în instituțiile sale. Aceasta este condiția primă pentru a declanșa efortul comun de reconstrucție, în spiritul valorilor pe care s-a bazat afirmarea naţională, în urmă cu aproape 100 de ani. PNL consideră că România trebuie să fie guvernată altfel la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire”, se menţionează în comunicat.

Apel la calm şi echilibru

Nu în ultimul rând, liberalii mureşeni fac un apel către toate formaţiunile politice la calm şi echilibru, ca principale coordonate ale campaniei electorale. „Le dorim tuturor competitorilor noştri politici succes în transmiterea cât mai eficientă a mesajelor electorale către alegătorii din judeţul Mureş şi ne exprimăm speranţa într-o prezenţă cât mai semnificativă la urne, la alegerile din 11 decembrie”, se precizează în comunicat.

112

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE