În primul meci din istorie dintre selecționatele feminine de fotbal a Statelor Unite și României, disputat la San Jose, California, gazdele s-au impus cu 8-1. Golul reprezentativei României a fost înscris de Laura Rus, care a jucat în urmă cu câțiva ani și la ASA Târgu-Mureș. Golul reușit de „tricolore” a venit la scorul de 3-0 în favoarea dețănătoarei titlului mondial, după care gazdele au mai punctat de două ori până la pauză și de alte trei ori în repriza secundă. România a mai înscris o dată în minutele de prelungire, prin Maria Ficzay, dar a fost golul care a stabilit scorul final, fiind un autogol. În teren s-a aflat pe întreaga durată a jocului și singura jucătoare de la ASA, Ana Maria Gorea. Al doilea amical între cele două formații are loc pe StubHub Center, în Carson, California, arenă cu o capacitate de 27.000 de locuri, duminică noaptea, ora 04.30 în România.
Fetele de la ASA revin pe podium
În etapa a IX-a, ultima etapă a turului Superligii feminine de fotbal, ASA Târgu-Mureș a învins cu scorul de 5-0 (3-0), în deplasare, formația Independența Baia Mare. Cu acest rezultat mureșencele urcă pe treapta a III-a a podiumului, la 6 puncte de liderul Olimpia Cluj și la 4 în urma formației CFR Timișoara. ASA poate fi depășită până la sfârșitul anului de Navobi Iași, care a disputat un meci mai puțin. Cele două se vor întâlni însă miercuri, 16 noiembrie, de la ora 11.00, la Târgu-Mureș, partidă restanță din etapa a VI-a.
Fotbalistele mureșene din Liga I încheie anul cu eșecuri
În ultima etapă a Ligii I de fotbal, în seria I FCM Viitorul Reghin a cedat în deplasarea de la SN Selena Constanța cu scorul de 4-1 și încheie turul pe locul 4, la 6 puncte de primele două clasate, Universitatea Alexandria și echipa din Constanța, care mai au de disputat jocul direct. Pe penultimul loc în seria II, Ladies Târgu-Mureș a suferit o înfrângere la același scor la CS Ineu (Arad), echipa din fața lor în clasament, care s-a distanțat acum la 6 puncte. Mureșencele mai au de susținut sâmbăta viitoare restanța de la Odorheiu Secuiesc cu Femina 2.
Home / Sport / Fotbal feminin. „Tricolorele”, surclasate de campioana mondială, ASA ajunge pe podium
EticheteASA feminin fotbal feminin SUA_România feminin
De asemenea, verificati
Sportivii de la ACS lupte BSG, pe podium
Distribuie Peste 370 de sportivi de la 73 de cluburi au luat startul în weekend-ul …