Diabeticii nu conștientizează importanța controlului diabetului și a complicațiilor acestuia Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 250 Vizualizări

Diabeticii nu conștientizează importanța controlului diabetului și a complicațiilor acestuia

Un studiu realizat de către IMAS la solicitarea Centrului pentru Inovație în Medicină, cu susținerea companiei Novo Nordisk, indică că în România, 11,6% dintre pacienții diagnosticați cu diabet au fost internați cel puțin o dată în ultimul an pentru complicații cauzate de această boală.

Studiul „Percepții și atitudini cu privire la prevenirea, diagnosticarea și tratarea diabetului” a fost prezentat luni, 14 noiembrie, la București de Ziua Mondială a Diabetului, iar la eveniment a participat și președintele Asociației Copiilor și Tinerilor Diabetici (ASCOTID) Mureș, Rodica Molnar, la invitația medicului Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, care a fost prezent, în septembrie, la Târgu-Mureș, la forumul pacienților cu diabet și al cadrelor medicale „Diabforum”.
„Am avut plăcerea de a participa, la invitația Centrului pentru Inovație în Medicină din București, la o dezbatere care a marcat Ziua Mondială a Diabetului, unde au participat reprezentanți ai autorităților centrale, societăți medicale profesionale și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți. Am încercat să descriu viața voastră cu lipsuri, fără să țineți cont de fonduri, statistici, strategii ori politică”, s-a adresat membrilor ASCOTID Mureș Rodica Molnar.

Topul complicațiilor apărute la pacienții cu diabet
Conform studiului, aproape 40% dintre bolnavii de diabet cuprinși în studiu spun că au fost diagnosticați de către un medic ca având probleme cu vederea, iar 37,5% au fost diagnosticați cu probleme cardiace. În topul celorlalte complicații apărute la pacienții români cu diabet se numără neuropatiile și problemele renale. 36,6% dintre pacienți spun că au fost diagnosticați cu neuropatii, iar 18% cu nefropatii, informează AGERPRES.
Studii internaționale indică faptul că o mare parte dintre pacienții cu diabet se confruntă deja cu cel puțin o complicație în momentul diagnosticării, complicațiile generând mai departe dizabilități, o calitate redusă a vieții și chiar moartea prematură. Complicațiile cardiovasculare sunt principala cauză de deces și dizabilități în rândul persoanelor cu diabet: 50% dintre persoanele cu diabet mor din cauza unor afecțiuni cardiovasculare. Pacienții cu diabet se confruntă cu un risc de 25 de ori mai mare de amputare decât persoanele care nu suferă de diabet. Diabetul este o cauză majoră a bolilor cronice de rinichi.

Complicațiile diabetului, impact asupra bugetelor de sănătate
Conform sursei citate, complicațiile diabetului au și un impact semnificativ asupra bugetelor de sănătate. Tratamentul spitalicesc al complicațiilor diabetului reprezintă cel mai mare procent din cheltuielile sistemelor de sănătate pentru persoanele cu diabet. La rândul lui, costul total al diabetului reprezintă aproximativ 11,6% din totalul costurilor pentru sănătate la nivel global.
„La o populație de aproximativ 1,8 milioane de persoane cu diabet și la o frecvență atât de mare a complicațiilor, ne așteptăm ca impactul economic al acestei boli să fie foarte puternic. Disponibilitatea pacienților de a preveni și ulterior controla complicațiile prin respectarea unei diete stricte, un regim de viață activ, inclusiv prin prezentarea la medic, este destul de redusă, pe fondul unei slabe conștientizări a importanței controlului diabetului și complicațiilor acestuia”, a declarat dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, citat de AGERPRES.
Conform studiului, 71,6% dintre pacienții cu diabet nu au mers deloc la neurolog în ultimele 12 luni, 46,8% nu au mers la cardiolog, iar 45,2% nu au mers la oftalmolog. Aproximativ 20% dintre pacienții cu diabet nu au fost la diabetolog în decursul ultimului an. În ceea ce privește respectarea unui regim strict de viață, adecvat condiției lor, doar 63% din totalul celor care au fost diagnosticaţi cu diabet declară că țin dietă și un procent mult mai mic, 56,7%, declară că fac exerciții fizice.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE